Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, cantitatea de 21.600 de țigarete, ascunse și nedeclarate.
Potrivit Poliției de Frontieră, în Punctul de Trecere Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 20 de ani, conducând un microbuz care transporta pe platformă un autoturism.
În urma controlului amănunțit efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, în microbuz și în autoturismul aflat pe platformă, ascunse și nedeclarate, 10.600 de țigarete de diferite mărci, care aveau aplicate timbru bulgăresc.
„Colegii noștri au stabilit faptul că țigaretele descoperite aparțineau șoferului mijlocului de transport, care nu deţinea documente de proveniență pentru marfa transportată.
Bunurile, estimate la o valoare de 10.600 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete , conform art. 452 din Legea 227/2015”, arată Poliția de Frontieră.
De asemenea, tot la Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind ca pasageră într-un autoturism, o femeie, în vârstă de 38 de ani, care s-a legitimat cu un document emis de autorităţile din Bulgaria.
Cu ocazia controlului i-a fost găsită în bagajele personale, ascunsă și nedeclarată,cantitatea de 11.000 de țigarete care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.
Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că acestea aparțineau pasagerei mijlocului de transport, însă femeia nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența acestor bunuri.
„Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 11.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării”, conchide Poliția de Frontieră.
CITEȘTE ȘI: Protest faţă de preţul carburantului, la o benzinărie din Târgu Jiu