AcasăACTUALVIDEO | Percheziții la domiciliile unor traficanți de droguri din trei județe,...

VIDEO | Percheziții la domiciliile unor traficanți de droguri din trei județe, între care și Vâlcea

spot_img

16 percheziții domiciliare se efectuează, joi dmineață, în trei județe din țară, între care și Vâlcea, într-o cauză vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA (ecstasy).

- Publicitate -

Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.

Procurorii DIICOT și polițiștii efectuează, joi, 16 percheziții în județele Arad, Bihor și Vâlcea pentru destructurarea acestei grupări.


Potrivit anchetatorilor, în perioada 30 martie – 07 aprilie 2022, gruparea a comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de MDMA.

„În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, dar și arme albe. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale”, arată un comunicat de presă DIICOT.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri