Connect with us

ACTUAL

VIDEO. Klaus Iohannis anunţă MĂSURI RESTRICTIVE, în ziua cu cele mai multe cazuri de COVID-19

Publicat

în

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, marţi seara, că miercuri va avea o întâlnire cu cei responsabili în gestionarea pandemiei şi va propune măsuri restrictive pentru depăşirea perioadei dificile prin care trece ţara, cu spitalele suprasolicitate de bolnavii de COVID-19.

CITEŞTE ŞI: Recordul NEGATIV al pandemiei în România: 18.863 infectări noi cu COVID-19 şi 574 decese

Principalele declaraţii ale şefului statului:


18.863. nu este un simplu număr, sunt 18863 de inimi de români care de astăzi bat cu teama de necunoscut. Fiecare dintre ei cu familii și oameni dragi care poate au luat și ei boala.

574. Nu este un simplu număr, sunt 574 de inimi de români care au încetat să mai bată fiindcă au pierdut lupta cu acest virus ucigaș. Oameni care visau, își făceau planuri de viitor, lasă acum în urmă lacrimi și disperarea celor care le plâng moartea. Oameni care îi pierd pe cei care îi iubesc fără să mai apuce să își ia rămas bun, care îngroapă acum alături de cei dragi și o parte din sufletul lor.

1805. Nu este un simplu număr. Sunt oameni care luptă pentru fiecare gură de aer.


Toate acestea sunt doar raportările zilei de astăzi. În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate, de multe ori ireversibil din cauza acestei pandemii.

Spitale arhipline, secții de ATI care nu mai fac față, medici epuizați.

Acest coșmar ne arată din păcate că din păcate valul 4 este mult mai pesimist.

Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent.

Pregătirile au fost deficitare.

Acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această cumpănă.

Cifrele confirmă că nu s-a făcut ceea ce a trebuit până acum.

Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii pentru instituirea unor măsuri clari restrictive, singurele care mai pot diminua răspândirea infectărilor.

Orice alte teme trec în plan secund, nimic nu este mai presus de viață.

Medicii din spitalele noastre duc o luptă epuizantă pentru viață.

Am solicitat ajutor extern și suntem recunoscători tuturor statelor care ne vin în sprijin.

Vaccinarea este singura soluție care vedem că funcționează în toate statele în care pandemia a fost redusă.

Vaccinurile anti-COVID sunt sigure și eficiente la fel cum și formele severe și decesele sunt reale și dramatice.

Conspirațiile și teoriile fake news fac extrem de mult rău celor încurajați să refuze tocmai soluția care le-ar salva viața.

Sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă, fie că vorbim de certificatul verde, fie alte măsuri care să reducă mobilitatea și interacțiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma și aplica, indiferent cât de nepopulare ar părea.

Dragi români, știu că este foarte greu, dar nu vă pierdeți speranța. Am fost solidari, am trecut cu bine peste cele mai cumplite încercări. O putem face și acum. Vaccinați-vă, purtați mască, evitați aglomerațiile, păstrați distanța socială cât mai mult timp posibil. Suntem în al 12-lea cea. Să ne protejăm și să salvăm viețile celor apropiați.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate tuturor.

CITEŞTE ŞI: Un şofer din Slatina şi-a recuperat permisul în instanţă după ce a demonstrat că radarul poliţiştilor înregistrase altă maşină circulând peste viteza legală

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Petarde și artificii fără autorizații, descoperite la Frontiera Calafat

Publicat

în

Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit, miercuri dimineață, 572 articole pirotehnice, în valoare de 1.800 lei, pe care un cetățean german a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.

Potrivit Poliției de Frontieră, cetățeanul german, în vârstă de 53 de ani, transporta diverse bunuri, pe ruta Turcia-Germania.

În urma controlului fizic efectuat asupra cabinei autocamionului au fost descoperite mai multe tipuri de articole pirotehnice, cantitatea totală fiind de 572 materiale.


Șoferul a declarat că bunurile îi aparțin și că nu știa că trebuie să aibă și autorizații pentru ele.

„În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele, în valoare de 1.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, informează Poliția de Frontieră.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO | Ce planuri și vise au copiii și adolescenții care miercuri au participat la manifestările organizate, de Ziua Națională a României, la Craiova

Publicat

în

Ziua Națională a României a fost marcată și în municipiul Craiova, centrul orașului fiind locul în care doljenii au ajuns pentru a participa la ceremonia organizată de către autorități. 

După discursul oficialităților, au avut loc și depuneri de coroane, dar momentul mult așteptat al zilei a fost parada organizată cu responsabilitate, ca în fiecare an.

Nici cei mici nu au lipsit din centrul urbei.


Tancuri, mașini de poliție, câinii salvatori sau mașinile de pompieri, toate acestea au fost în centrul atenției, mii de momente fiind imortalizate de către cei prezenți la ceremonie.

Micuții au vise mărețe. Vor să devină militari, alții pompieri, mulți cred că meseria de polițist sau cea de medic li se potrivește mai bine.

Ei știu că trebuie să învețe bine pentru a-și atinge obiectivele și speră să nu mai fie nevoiți să facă ore online. Le-a fost greu anul trecut și unora le este greu și acum. Au și examene și, evident, emoții.


Unii vor să învețe la liceele din Craiova, alții, cei din clasa a XII-a, vor pleca la facultăți din țară sau de peste hotare, chiar. Nu știu când și dacă vor mai reveni în orașul în care și-au petrecut copilăria și adolescența, dar speră ca lucrurile să se îndrepte. Să li se ofere și tinerilor o șansă, aici, în țara lor!

Parada militară a fost momentul care a marcat finalul manifestărilor organizate la Craiova cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.

CITEȘTE ȘI: FOTO REPORTAJ. Cum a fost marcată Ziua Naţională, la Slatina, în condiţii de pandemie

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | Femeie accidentată MORTAL la Filiași

Publicat

în

O femeie îm vârstă de 82 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, a decedat, miercuri, după ce a fost lovită de o mașină. 

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc în orașul Filiași.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Racoțeanu, din Filiași, ar fi accidentat o femeie de 82 de ani, din Filiaşi, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier, din păcate, femeia a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.


Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

CITEȘTE ȘI: Poliţiştii nu mai dau amenzi începând cu 1 decembrie. „Este una dintre formele de protest”


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.