Connect with us

ACTUAL

VIDEO INCREDIBIL | Maşină blocată în trafic, în Dolj. Persoane ameninţate cu pistolul.

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Sălcuţa, judeţul Dolj, a fost ridicat de poliţişti după ce, în urmă cu mai multe zile, a blocat în trafic un autoturism şi i-a ameninţat cu pistolul pe cei din maşină.

Potrivit poliţiştilor, totul s-ar fi întâmplat pe 19 februarie, când o femeie în vârstă de 33 de ani, din Bucureşti, în timp ce se deplasa pe DJ 552 cu un autoturism condus de un bărbat, din aceeași localitate, au fost blocați în trafic de un autoturism condus de un tânăr fiind, totodată, amenințați cu un pistol.

https://youtu.be/CEYI8CEphDY


La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii care au depistat în trafic autoturismul în cauză, stabilind că la volanul acestuia se afla un tânăr de 22 de ani, din comuna Sălcuța.

Polițiștii au efectuat controlul corporal al tânărului în cauză precum și controlul autoturismului, nefiind găsit pistolul la care persoana vătămată face referire.

De asemenea, tânărul a fost condus la sediul secției pentru audieri.


„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar cercetările sunt continuate prin activități specifice pentru probarea întregii activități infracționale, urmând ca dupa administrarea probatoriului fie dispuse masurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Mai multe străzi din Slatina, fără curent electric

Publicat

în

Consumatorii casnici de pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Văilor și Toamnei, din municipiul  Slatina, au rămas în această după-amiază fără curent electric.

Echipele de intervenție se află pe teren pentru remedierea defecțiunilor.

Timpul estimat pentru reluarea alimentării cu energie electrică este ora 22.00.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO: Patru persoane, între care o fetiţă de 4 ani, victimele unui accident rutier produs în judeţul Vâlcea

Publicat

în

Patru persoane, între care un copil în vârstă de 4 ani, au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în localitatea Câineni din judeţul Vâlcea. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.

“Accident rutier pe DN 7, pe raza localităţii Câineni. Sunt anunțate două autoturisme implicate, patru victime, din care un copil de 4 ani. Pompierii militari intervin cu o ambulanță SMURD, iar SAJ cu două ambulanțe. La eveniment se deplasează și forțe de la Sibiu, respectiv o ambulanță SMURD si una SAJ”, informează ISU Vâlcea.


Reprezentanţii ISU Vâlcea au mai spus că fetița are traumatism facial şi a fost preluată de SMURD Sibiu împreună cu tatăl, care a suferit politraumatisme.

SAJ Sibiu a preluat-o pe mamă, care prezintă o fractură la membru superior drept.

O alta persoană, din cealaltă mașină, a fost evaluată de SMURD Brezoi. Aceasta are excoriații, dar a refuzat transportul la spital.


CITEŞTE ŞI: Gorj: Accident cu şase victime în comuna Drăguţeşti

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Gorj: Accident cu şase victime în comuna Drăguţeşti

Publicat

în

Șase persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs în comuna Drăguțești din judeţul Gorj.

Potrivit IPJ Gorj, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, ajungând în intersecția cu satul Urechești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de către o femeie, de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu.


În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a ricoșat într o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Drăguțești.

“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto de 23 și 36 de ani, precum și a altor patru persoane, pasageri în cele trei autovehicule. Toate persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, anunţă IPJ Gorj.

Şoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.