Connect with us

ACTUAL

VIDEO. Dincă şi familiile Alexandrei şi Luizei, din nou faţă în faţă, la Curtea de Apel Craiova

Publicat

în

Magistraţii Curţii de Apel Craiova judecă, astăzi, mai multe cereri și excepții formulate de familiile victimelor, în cameră preliminară, în dosarul Caracal.

Printre acestea se numără contestația depusă de familia Alexandrei Măceșanu împotriva încheierii de respingere a retrimiterii dosarului de urmărire penală și cererea anulării certificatului de deces, dar și sesizarea privind necompetența procurorilor DIICOT vizavi de faptele săvârșite de Gheorghe Dincă.

Gheorghe DincĂ şi Ştefan Risipiţeanu sunt audiaţi prin videoconferinţă.


Familia Luizei Melencu este însoțită de avocata Carmen Obîrșanu. De cealaltă parte, avocatul familiei Melencu n-a putut ajunge, astăzi, la instanță, din cauza stării de sănătate. Apărătorul a făcut o cerere de amânare a procesului și rămâne de văzut dacă aceasta va fi admisă, conform RTV.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.


 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Festivalul „Oltenii &… Restu’ Lumii”, ANULAT din cauza creşterii ratei de infectare cu COVID-19

Publicat

în

Primăria Slatina a decis, marţi, să anuleze Festivalul „Oltenii &… Restu’ Lumii”, care era programat să se desfăşoare la finalul săptămânii, în zona Parcului Tineretului.

Decizia autorităţilor locale a venit în urma creşterii incidenţei infectărilor cu SARS-CoV2, în Slatina.

Marţi, această rată a ajuns la 2,32 cazuri la 1.000 de locuitori.


„Din cauza noilor date cu privire la incidența cumulată a cazurilor COVID-19, conform cărora pe raza municipiului Slatina a fost înregistrată o creștere considerabilă a ratei de pozitivare, din considerente ce vizează  protecția sănătății noastre, a slătinenilor, vă aduc la cunoștință faptul că vom amâna organizarea festivalulului “OLTENII &… RESTU’ LUMII”. Imediat ce contextul pandemic va înregistra o scădere epidemiologică la nivel local astfel încât să permită inițierea activităților culturale fără risc înalt de îmbolnăvire cu virusul SARS- CoV-2, vom relua organizarea festivalului și vom publica toate informațiile necesare referitoare la defsășurarea acestuia”, a transmis primarul Slatinei, Emil Moţ.

Reamintim că Festivalul era programat să se desfăşoare, în Parcul Tineretului, în perioda 24-26 septemebrie.

CITEŞTE ŞI: RESTRICŢII suplimentare în Slatina, Caracal şi mai multe localităţi din judeţ din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Cresc cazurile de COVID-19, în judeţul Olt. Slatina şi Caracal, aproape de scenariul ROŞU

Publicat

în

Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere în judeţul Olt, iar în mai multe localităţi rata de infectare a depăşit 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Slatina şi Caracal se apropie şi ele de scenariul roşu.

Cele mai multe cazuri de coronavirus sunt în Deveselu (5,29 rata de incidenţă), Milcov (5,11 rata de incidenţă), Traian (4,88 rata de incidenţă), Fărcaşele (4,69 rata de incidenţă), Studina (4,65 rata de incidenţă), Obârşia (4,64 rata de incidenţă), Corbu (4,59 rata de incidenţă), Ianca (4,36 rata de incidenţă), Spineni (3,25 rata de incidenţă), Cezieni (3,11 rata de incidenţă), Brebeni (3,09 rata de incidenţă), Cilieni (3,02 rata de incidenţă).

La Slatina incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns la 2,32 cazuri la 1.000 de locuitori, iar la Caracal este de 2,63. În judeţul Olt, incidenţa este de 1,67.


ric21092021

CITEŞTE ŞI: Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise, începând de luni

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Se fac ANGAJĂRI în domeniul construcțiilor din România. Ce oferă firmele

Publicat

în

Firmele de construcții din România în lipsă de muncitori și personal calificat, încearcă să-i atragă pe români cu salarii mai bune și facilități pentru angajați.

100.000 de angajați lipsesc din domeniul construcțiilor, în România. Iar tendința este în creștere. Muncitorii pleacă din țară, iar alții nu par dispuși să le ia locul, potrivit newsweek.ro.

,,Oferim condiții de cazare, transport pentru cei care sunt la o distanță modestă, oferim tichete de masă, iar salariul minim la nivel național în domeniul construcțiilor este la 3.000 de lei brut”, spune Ramona Trancă – director economic grup firme de construcții.


Un muncitor în construcții, la o firmă din Oradea, poate câștiga chiar și 8.000 de lei pe lună, în timp ce un inginer constructor poate merge acasă chiar și cu 3.000 de euro, în funcție de proiect.

,,E o acută lipsă de personal. Lucrul ăsta se va resimți cu prisosință din primăvara anului viitor, atunci când lucrările vor începe din nou să crească”, declară Marius Dejescu – director general grup firme de construcții.

Odată cu creșterea veniturilor în construcții, unii români care au lucrat în străinătate au decis să se întoarcă. Zsolt a lucrat o vreme în Ungaria, însă de câțiva ani a revenit în România.


Belenyesi Zsolt – șef de echipă: ,,Salariile au cam crescut și la noi, am decis pentru că depărtat de familie e greu. Am și eu un copil care crește. Și aici e de lucru și se poate câștiga un ban”.

Specialiștii spun că una dintre soluții pentru a putea duce la bun sfârșit proiectele prin PNRR este atragerea românilor din diaspora acasă.

,,Aceste proiecte de investiții ne vor ajuta să creăm locuri de muncă, să fim competitivi, să rămână românii în țară, să frânăm emigrarea, să detensionăm piața forței de muncă și chiar să aducem românii înapoi”, spune Iancu Guda – analist economic.

Ing. Adriana Iftime – director general FPSC: ,,Noi evaluăm în momentul acesta că piața românească, dacă ar porni PNRR, ar putea să absoarbă circa 200.000 de muncitori, din care 100.000 apreciem că ar putea să fie necesari în ianuarie 2023″.

O altă soluție este aducerea de muncitori de pe piețele asiatice. Această fabrică de îmbrăcat volane din Oradea a adus deja câteva zeci de srilankezi și indieni, cărora le oferă casă, masă și un salariu de 2-3 ori mai mare decât cel de acasă.

Valeriu Trip – manager fabrică volane îmbrăcate: ,,Cei pe care i-am adus sunt de un an de zile, s-au acomodat foarte bine și sunt foarte mulțumit de ei”.

,,Trimit familiei cam 2.000 de lei lunar din salariu, iar mie îmi păstrez în România cam 1.000 de lei”, spune Chan – muncitor din Sri Lanka.

Planul Național de Redresare și Reziliență al României ar trebui aprobat la finalul lunii septembrie.

CITEȘTE ȘI: LOCURI DE MUNCĂ la stat. Ce instituţii din Olt fac ANGAJĂRI

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.