Connect with us

ACTUAL

VIDEO | Bărbat din Balș, reținut la cinci luni distanță după ce a tâlhărit un bătrân din Craiova

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Balş, judeţul Olt, a fost reținut, luni, de către polițiștii doljeni, fiind acuzat că a tâlhărit un bătrân din Craiova. Fapta a fost comisă în decembrie, anul trecut, dar suspectul a părăsit țara, între timp. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dlj, Mihaela Sadoveanu, la data de 21 decembrie, anul trecut, poliţiştii craioveni au fost sesizaţi de o femeie de 43 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că tatăl său, de 73 de ani, din localitate, a plecat de la domiciliul său în dimineaţa zilei respective şi nu a mai revenit până în prezent.

În vederea identificării persoanei în cauză, s-a constituit un colectiv de lucru care a desfăşurat activităţi de căutare a bătrânului, care a fost depistat cu sprijinul unor poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Işalniţa, pe raza comunei Almăj, în apropierea DN6 Craiova – Filiaşi şi condus la sediul poliţiei pentru stabilirea situaţiei de fapt.


Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în timp ce se afla în Piaţa Centrală din Craiova, bătrânul ar fi fost abordat de un bărbat care s-a oferit să-l conducă la domiciliul său, iar după ce acesta a acceptat, l-ar fi plimbat mai multe ore cu autoturismul proprietate personală, după care i-ar fi solicitat o sumă de bani.

Ulterior, bărbatul ar fi oprit autoturismul pe un câmp de pe raza comunei Almăj, unde i-ar fi solicitat suma de 100 de lei bătrânului, care iniţial a refuzat, însă prin constrângere fizică ar fi acceptat să-i dea bărbatului suma de 150 de lei.

„După ce a intrat în posesia banilor, bărbatul l-ar fi abandonat pe bătrân pe câmp, părăsind zona respectivă cu autoturismul, în care au rămas telefonul mobil al persoanei vătămate şi bunurile cumpărate de la piaţă. Avand în vedere aspectele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de tâlhărie, cercetările efectuându-se sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În urma activităţilor specifice şi a cercetărilor desfăşurate, în ziua de 16 februarie a.c., poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei respective, un bărbat 47 de ani, din Balş, judeţul Olt. În cursul zilei de ieri, bărbatul în cauză, care s-a sustras iniţial de la cercetări, părăsind ţara imediat după ce ar fi comis fapta, a fost depistat de poliţişti în localitatea Balş şi condus la sediul secţiei pentru audieri”, a menționat Sadoveanu.


Bărbatul din Balș a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

COVID-19 – DATE OFICIALE: 109 cazuri noi, un deces 34 persoane internate la ATI

Publicat

în

Până astăzi, 25 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.292 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.246 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


CITEŞTE ŞI: Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 21284 0 0,02
2. Arad 23697 1 0,03
3. Argeș 27488 0 0,02
4. Bacău 26121 6 0,02
5. Bihor 29291 0 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11899 2 0,04
7. Botoșani 14204 -1** 0,02
8. Brașov 43696 2 0,01
9. Brăila 13303 0 0,01
10. Buzău 12598 0 0,02
11. Caraș-Severin 11495 1 0,01
12. Călărași 10069 1 0,02
13. Cluj 57686 9 0,06
14. Constanța 43004 3 0,04
15. Covasna 8559 0 0
16. Dâmbovița 22517 3 0,01
17. Dolj 26730 2 0,03
18. Galați 27676 1 0,01
19. Giurgiu 11035 0 0,01
20. Gorj 9221 0 0,01
21. Harghita 8295 0 0,02
22. Hunedoara 22902 5 0,03
23. Ialomița 10802 0 0,01
24. Iași 42508 7 0,05
25. Ilfov 45209 9 0,10
26. Maramureș 20442 0 0,04
27. Mehedinți 8341 0 0
28. Mureș 23991 1 0,01
29. Neamț 18999 2 0,01
30. Olt 14635 1 0,01
31. Prahova 35498 2 0,03
32. Satu Mare 13046 0 0,07
33. Sălaj 10955 1 0,01
34. Sibiu 26526 0 0,03
35. Suceava 24243 3 0,02
36. Teleorman 13737 0 0,04
37. Timiș 54418 0 0,05
38. Tulcea 8447 2 0,02
39. Vaslui 16008 1 0,02
40. Vâlcea 16455 0 0,02
41. Vrancea 10698 2 0,01
42. Mun. București 183946 22 0,07
43. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

618*

21
 TOTAL 1.082.292 109

                                                                                          

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.


**Numărul total de cazuri aferent județului Botoșani a fost actualizat.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 9 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 1
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 0
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 0
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 1
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 0
25 ILFOV 0
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 6
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 0
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 1
35 SIBIU 0
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 0
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
Total 9

CITEŞTE ŞI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Până astăzi, 34.268 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.07.2021 (10:00) – 25.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din județul Bihor.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 299. Dintre acestea, 34 sunt internate la ATI.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Zi liberă plătită pentru cei care se vaccinează anti-COVID

Publicat

în

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză administrată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede această facilitate.

Şi elevii sau studenţii vor fi scutiţi în ziua în care vor merge în centrele de imunizare, iar cadrele militare şi soldaţii vor avea câte o zi de permisie.


Aceste drepturi se acordă în baza adeverinţei de vaccinare şi nu se aplică în situaţia în care angajaţii primesc serul la locul de muncă prin grija angajatorului.

CITEŞTE ŞI: Doi bărbaţi şi o femeie din Olt, care ar fi trebuit să fie în carantină, găsiți de poliţişti în staţiunea Mamaia

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Motocicletă lovită de autoturism, în Vâlcea. Două persoane rănite

Publicat

în

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 67, în comuna Mihăeşti din Vâlcea.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate o motocicletă şi un autoturism.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Şapte persoane au murit și alte cinci au fost transportate la spital, în urma unui accident între un microbuz și un autoturism


„Polițiștii Serviciului rutier intervin în acest moment la un accident rutier pe Drumul Național 67,  în comuna Mihăești,  soldat cu rănirea a două persoane, ușor la prima vedere. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o motocicletă și un autoturism, victimele sunt persoanele aflate pe motocicletă, conducătorul și pasagera. Traficul se desfășoară alternativ pe perioada efectuării cercetărilor”, transmite IPJ Vâlcea.

CITEŞTE ŞI: Accident feroviar, la Filiaşi. O femeie a murit, după ce a fost lovită de tren

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.