AcasăACTUALVIDEO. Bărbat amendat, după ce a folosit sunetul specific alarmelor antiaeriene în...

VIDEO. Bărbat amendat, după ce a folosit sunetul specific alarmelor antiaeriene în timp ce mergea cu maşina

spot_img

Un bărbat din judeţul Prahova a fost amendat cu 3000 de lei după ce a pornit cu autoturismul prin comuna în care locuieşte folosind sunetul unei alarme antiaeriene. Este al doilea astfel de incident din ultimele ore, după ce la Sighet doi tineri au pus, printr-un megafon, sunetul unei alarme antiaeriene, strigând „Vine războiul! Fugiţi!”.

- Publicitate -

Poliţiştii din Prahova au început verificările după ce, vineri seară, în jurul orei 20:30, au fost sesizaţi despre faptul că, în comuna Valea Călugărească, un bărbat se plimbă cu autoturismul folosind sunetele unei sirene antiaeriene, relatează news.ro.

„În baza sesizării, poliţiştii au efectuat verificări pe raza de competenţă, depistând autoturismul în cauză, fiind condus de un bărbat care asculta muzică cu caracter alarmant, specific situaţiilor de urgenţă, la un nivel ridicat. Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Valea Călugărescă. Faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 61/1991 privind  nerespectarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice”, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.


Amenda aplicată prahoveanului este de 3000 de lei.

Un incident similar a avut loc în centrul municipiului Sighetu Marmaţiei, unde doi tineri au dat ture prin centrul oraşului folosind un megafon la care putea fi auzit sunetul unei sirene de război.

Cei doi tineri, din localitatea Sarasău, au fost amendaţi cu câte 2000 de lei, au precizat oficiali ai Poliţiei judeţene Maramureş.


CITEŞTE ŞI: Fermierii din Olt sar în ajutorul familiilor de refugiaţi din Ucraina

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri