AcasăACTUALVerificări de amploare în Târgul Municipal Craiova. Au fost aplicate amenzi

Verificări de amploare în Târgul Municipal Craiova. Au fost aplicate amenzi

spot_img

Două dosare penale au fost întocmite și mai multe amenzi au fost aplicate comercianților din „Târgul Municipal Craiova”, în urma unei verificări efectuate în perioada 13-17 mai, al cărei scop a fost observarea modului în care sunt aplicate prevederile legale referitoare la comerțul cu produse și servicii din această locație.

- Publicitate -

Potrivit Prefecturii Dolj, au fost verificate aspecte care vizează respectarea cerințelor cu privire la normele sanitare, sănătatea lucrătorilor, sănătate și securitate la locul de muncă, comercializarea produselor alimentare, comercializarea materialelor lemnoase, normelor în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice, respectarea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice, precum și prevederile legale referitoare la prevenirea și stingerea incendiilor.

„S-au identificat neconformități din punct de vedere al normelor sanitare în vigoare, de depozitare, precum și cu privire la punerea în circulație a unor produse. Astfel au fost constatate două infracțiuni privind vânzarea de produse contrafăcute, fiind aplicate 12 amenzi în valoare totală de 800 lei și 7 avertismente”, arată Prefectura Dolj.


Comisia mixtă de control a fost alcătuită din reprezentanți ai Instituției Prefectului Dolj, Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Dolj, ai Direcției de Sănătate Publică Dolj, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj, Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj și ai Gărzii Forestiere Dolj.

CITEȘTE ȘI: Percheziţii în Olt, Dolj, Gorj şi alte judeţe, într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 4,7 milioane lei. Sunt vizate firme care colectează şi reciclează deşeuri

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri