Connect with us

ACTUAL

Un şofer băut şi fără permis, reţinut de poliţişti, după o urmărire în timpul căreia a lovit un gard

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Slatina, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a fost urmărit în trafic iar pe traseu a lovit un gard. Şoferul consumase băuturi alcoolice şi avea permisul suspendat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire şoferului autoturismului, care se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiu.

Conducătorul auto nu s-a conformat solicitării oamenilor legii, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit de îndată în urmărirea autoturismului.

În timpul deplasării, autoturismul condus de bărbat a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale. Chiar şi atunci, şoferul a continuat se sustragă solicitării de a opri.

Mai multe echipaje de poliție din cadrul Poliției Municipiul Slatina au intervenit și au blochat în trafic autoturismul respectiv.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Slatina. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,13 miligrame/ Litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge. Totodată, a reieșit faptul că acesta are permisul de conducere suspendat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Polițiștii Biroului Rutier Slatina au reținut bărbatul, pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ” conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere “, ” conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe ” și ” refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice “.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Un jandarm care păzea Centrala Nucleară Cernavodă s-a împuşcat în cap

Publicat

în

Un jandarm din cadrul Unității Speciale care asigură paza Centralei Nucleare Cernavodă s-a împușcat în cap în dimineața de miercuri, 9 martie, la scurt timp după ce a intrat în serviciu.

La fața locului s-au deplasat echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD. La fața locului a fost găsit un bărbat inconștient, cu plaga occipitala, stare instabilă, relatează focusspres.ro.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani s-a dus într-o cameră separate şi s-a împuşcat. El divorţase de curând.

S-a cerut intervenţia elicopterului SMURD, care îl va transporta la un spital.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

O femeie din Mehedinţi ar fi plătit un bărbat să-i omoare soţul

Publicat

în

Un caz șocant s-a petrecut în județul Mehedinți! O femeie a plătit un bărbat să-i ucidă soțul. Numai că, după ce a primit banii, cel angajat să ucidă s-a dus la poliție, conform surselor Realitatea PLUS.

Toate persoanele implicate au fost conduse la audieri și interogate.

Polițiștii au reușit să descopere planul bine pus la punct de către femeie.

Sursele Realitatea PLUS spun că aceasta de afla în divorț cu bărbatul, motiv pentru care ar fi vrut să recurgă la acest gest extrem.

Până în momentul de față nu se știe exact despre ce sumă este vorba pentru acest asasinat. Autoritățile continua verificările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă în cazul incendiului de la Clinica de Psihiatrie Craiova

Publicat

în

Un dosar penal au întocmit polițiștii din cadrul IPJ Dolj, în urma incendiului înregistrat, luni seara, la Clinica de Psihiatrie Craiova. 

În acest caz, au menționat polițiștii doljeni, se fac cercetări pentru  distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infractiunilor de distrugere din culpa si vatamare corporala din culpa, cercetarile fiind continuate sub supravegherea unitatii de parchet competente, in vederea lamuririi starii de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Flăcările au izbucnit într-o rezervă în care se afla o pacientă și focul s-a extins și la alte două încăperi din incintă. Femeia a dat foc unei saltele, folosind o brichetă.

Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar trei medici de gardă, aflați deasupra rezervelor care au luat foc, s-au speriat și au sărit pe geam. 41 de pacienți au fost evacuați.

În rândul pacienților nu au fost înregistrate victime, a spus managerul spitalului, Anca Tudor. Cei trei medici care au sărit de la etaj, speriați fiind, au ajuns cu fracturi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Și primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că o anchetă va fi declanşată pentru a se vedea cum a ajuns pacienta în posesia brichetei.

În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoșilă, a menționat că această clădire o are din anul 2015.

Sursa foto: Media10.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.