AcasăACTUALUn poliţist din Dolj a intrat cu autospeciala într-un monument de beton,...

Un poliţist din Dolj a intrat cu autospeciala într-un monument de beton, încercând să evite un biciclist

Un poliţist din Dolj, care încerca să evite un biciclist, a intrat cu autospeciala într-un monument de beton, din apropierea drumului. În urma accidentului, o persoană a fost rănită.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe raza localității Ostroveni.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii,  care au constatat că  o autospecială, condusă de un tânăr de 27 ani, pe DN 55A, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul împrejmuitor al unui monument de beton. În urma evenimentului rutier,  un bărbat de 67 de ani, pasager în autospecială, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Dolj.


Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,  cercetările fiind continuate,  pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

De asemenea,  sunt efectuate cercetări și cu privire la alt participat la trafic, în calitate de biciclist, în vârstă de 79 de ani,  din Ostroveni, care se deplasa pe strada Victoriei .

sursa foto: digi24.ro


CITEŞTE ŞI: Avertizare de ploi, până duminică după-amiază. Unde sunt anunţate NINSORI

 

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri