Connect with us

ACTUAL

Un nou dosar de corupţie pentru “regele asfaltului” Nelu Iordache. DNA l-a ridicat din avion

Publicat

în

Nelu Iordache, omul de afaceri condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidarea fostei companii de zbor Blue Air a fost reţinut astăzi de procurorii DNA chiar pe aeroport. Se pare că acesta se îmbarcase pe o cursă low-cost a unui operator străin cu destinaţia Roma.

Pasagerii se aflau deja în avion în momentul în care Nelu Iordache a fost preluat. Omul de afaceri a fost ulterior dus la sediul Direcției Naționale Anticorupție sub escortă. Avionul cu care ar fi trebuit să plece omul de afaceri a avut o întârziere de aproximativ jumătate de oră din cauza incidentului, potrivit Observator.

CITEŞTE ŞI: STENOGRAME DNA. De ce îi promite sindicalistul Metrorex Rădoi spaţii comerciale primarului Piedone


Cine este Nelu Iordache

Nelu Iordache, considerat unul din “regii asfaltului”, patron al companiei Romstrade, a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie, având şi o condamnare de 12 ani şi 6 luni închisoare, care nu este însă definitivă, potrivit Agerpres.

Astfel, în luna martie, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.


Pe de altă parte, în luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un alt dosar de corupţie, legat de modernizarea Transalpina.

CITEŞTE ŞI: Patru cetăţeni croaţi, între care primarul unui oraş, în centrul unui dosar de corupţie al Parchetului european condus de Kovesi

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patronul unui restaurant din Slatina, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Publicat

în

Răzvan Braican, patronul restaurantului Casa Domnească, şi un angajat, Bogdan Popa, au fost arestaţi preventiv, în această după-amiază, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc.

Cei doi au fost prinşi, în flagrant, în timp ce încercau să vândă 250 de grame de cocaină, în cetrul Craiovei, miercuri.

Ulterior, procurorii DIICOT Craiova au făcut mai multe percheziţii, la domiciliile celor doi şi la o a trei alocaţie, din Slatina, dar şi la restaurantul Casa Domnească.


Astăzi, Braican şi Popa au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

„În baza art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen şi art. 226 C.pr.pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BRAICAN ALIN RĂZVAN IONUŢ pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului POPA BOGDAN VASILE pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen. dispune emiterea, de îndată a mandatelor de arestare preventivă faţă de inculpaţii Braican Alin Răzvan Ionuţ şi Popa Bogdan Vasile. În baza art 275 alin 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29 iulie 2021, ora 17.20”, se arată în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Dolj.

sursa: gazetanoua.ro


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Trafic de droguri în judeţul Olt. Procurorii DIICOT au făcut percheziţii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Publicat

în

Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, au murit joi seara înecate în râul Motru, în zona localităţi gorjene Miculeşti.

Potrivit ISU, copilul în vârstă de opt ani şi bunicul său în vârstă de 80 de ani au fost scoşi din apă de localnici. Pompierii au recuperat-o şi pe mama copilului, o femeie în vârstă de 29 de ani.

Toţi trei au fost declaraţi decedaţi


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Pod căzut într-o localitate din Teleorman. Mai multe persoane rănite

„Primele echipaje sosite la fata locului au fost echipajul SMURD si un echipaj SAJ care au constatat ca doua persoane fuseseră scoase de catre localnici in stare de inconstienta. Este vorba despre un copil in varsta de aproximativ 8 ani, un barbat de aproximativ 80 de ani si o femeie. S-a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Echipajele noastre de interventie au gasit si femeia in apele raului, din pacate tot in stare de inconstienta. Din pacate, in ciuda eforturilor depuse nu s-a mai putut face nimic pentru a le salva pe victime”, transmite ISU Gorj.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministerul Justiției susține înființarea camerelor de anchete pentru minori în toate unitățile de Parchet din țară

Publicat

în

Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei analizează cu prioritate practica instanţelor şi a Parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore, una dintre soluţiile propuse fiind înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.

Potrivit unui comunicat al ministerului, grupul de lucru privind victimele infracţiunilor şi-a început activitatea în luna februarie pe trei domenii principale: abuzuri sexuale asupra minorilor, violenţa domestică şi trafic de persoane. Grupul a adus la aceeaşi masă, în întâlniri periodice, reprezentanţii Poliţiei, Parchetelor, Direcţiilor de protecţie a copilului, ai Colegiului psihologilor şi ai mediului universitar, scrie Agerpres.


Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind “practica instanţelor de judecată şi a Parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore” şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate.

“Acest raport ar trebui să ofere un tablou de ansamblu asupra practicii judiciare şi a modului în care sunt soluţionate sesizările privind abuzurile sexuale asupra minorilor. Săptămâna aceasta a fost deblocat raportul şi avem de găsit rapid soluţii, fie la nivel legislativ, fie în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile care cercetează infracţiunile, acordă sau ar trebui să acorde asistenţă victimelor. Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a declarat Stelian Ion.

Una dintre soluţiile susţinute de Ministerul Justiţiei este înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.


O altă decizie deja adoptată la nivelul grupului de lucru este actualizarea HG 49/2011, care aprobă metodologia-cadru pentru intervenţia în echipă multidisciplinară în situaţii de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie.

De asemenea, în urma întâlnirilor de la Ministerul Justiţiei, grupul de lucru a identificat soluţii pentru implicarea asistenţilor comunitari în teritoriu pentru a colabora cu angajaţii Direcţiilor pentru protecţia copiilor, implicarea mediului academic în organizarea unor cursuri de formare pe componenta psihologică şi soluţii pentru o metodologie, la nivelul INML, privind recoltarea probelor serologice şi de ADN.

Grupul de lucru va acorda o atenţie deosebită practicii instanţelor în cauzele privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore şi, în măsura în care se va dovedi necesar, va propune inclusiv soluţii legislative pentru a se ajunge la o practică unitară.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Justiției, avertisment pentru clanurile de interlopi: „Trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.