Connect with us

ACTUAL

Un an de la declararea STĂRII DE URGENŢĂ în România. Ce s-a schimbat

Publicat

în

România este într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă, spunea preşedintele Klaus Iohannis, în urmă cu un an, în discursul care anunța instituirea stării de urgență. În acest timp, aproape un milion de români s-au infectat cu coronavirus și peste 21.500 de oameni au murit de COVID.

S-a făcut un an de când am învățat că trăim într-o libertate restrânsă, un an de când ne uităm la ceas ca nu cumva să depășim limita de timp pe care o avem la dispoziție pentru a ne deplasa pe timp de noapte. În acest an, unii au pierdut, alții au câștigat, potrivit mediafax.ro.

Unii au câștigat prin faptul că nu s-au îmbolnăvit, alții au câștigat prin faptul că și-au recuperat sănătatea. Unii au pierdut businessul pentru care au muncit toată viața, alții au găsit soluția să iasă la liman. Sunt și dintre cei care au pierdut pe cineva drag în acest “război”. România a pierdut peste peste 21.500 de cetățeni.


“Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri şi înţelegem cu toţii că severitatea lor este pe măsura gravităţii perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi (15 martie 2020 – n.r.) se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile”, anunţa președintele Klaus Iohannis în urmă cu un an.

Cum s-a schimbat România în starea de urgenţă

Vreme de două luni, în România au fost îngrădite mai multe drepturi fundamentale. Astfel, românii au ieșit din casă doar cu declarație pe propria răspundere, școlile au fost închise și învățământul s-a mutat în online, iar restaurantele, cafenelele, barurile au fost închise, la fel și magazinele care comercializau produse neesențiale.


Pe 14 mai s-a încheiat starea de urgenţă, iar restricţiile au fost mult diminuate pentru că a fost instituită starea de alertă.

Tot în stare de alertă se află România și în prezent, iar hotărârea de Guvern este prelungită lunar cu câte 30 de zile.

Într-un an greu, România s-a organizat două rânduri de alegeri – locale și parlamentare. Deşi iniţial au fost amânate, ele s-au organizat apoi. Astfel, PMP, ProRomânia și ALDE au ratat pragul electoral. În schimb, cu aproape 10% a intrat în Parlament Alianța pentru Unirea Românilor, condusă de George Simion și Claudiu Târziu.

Campania de vaccinare, speranţa spre o viaţă normală

Speranța că vom reveni la viața normală a venit la finalul anului 2020, când a început campania națională de vaccinare anti-COVID în România. Era 27 decembrie 2020, iar asistenta medicală Mihaela Anghel a primit prima doză de ser.

“Este începutul sfârșitului pandemiei”, spunea Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată.

Între timp au fost vaccinate peste două milioane de români cu vaccinuri produse de Pfizer-Biontech, Moderna și AstraZeneca.

Potrivit ultimului raport al Grupului de Comunicare Strategică, 862.681 români au fost confirmați pozitiv cu SARS CoV-2. România a pierdut într-un an 21.565 de oameni, răpuși de COVID-19.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Şofer din Craiova, prins cu o viteză de peste 200 km/oră, pe un drum din Olt

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Craiova, a rămas fără permis pentru trei luni şi s-a ales şi cu o amendă după ce, vineri după-amiază, a fost depistat de aparatul radar conducând o maşină, pe drumul naţional DN 65, în zona oraşului Scorniceşti din Olt, cu o viteză de peste 200 de kilometri pe oră.

Potrivit IPJ, şoferul a fost înregistrat de aparatul radar TRUCAM cu viteza de 208 km/h, pe un sector de drum cu limita de 100 de km/h.

„Astfel, la ora 15.23, în afara localității Scornicești, a fost depistat un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, fiind Bărbatul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, ca măsură complementară”, transmite IPJ Olt.


Vineri, în doar două ore, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 28 pentru nerespectarea regimului de viteză, fiind reținute 12 permise de conducere, 9 pentru viteză (3 în afara localitătii) și 3 pentru depășire neregulamentară.

CITEŞTE ŞI: Ce a păţit un şofer din Slatina care a condus cu peste 100 de kilometri pe oră, pe o stradă din oraş

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un bărbat din Dăneasa a murit înecat, în zona Barajului Drăgănești Olt

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Dăneasa, județul Olt, a murit înecat, vineri după-amiază, tragedia petrecându-se în zona Barajului Drăgănești Olt.  

Potrivit ISU Olt, bărbatul fusese scos din apă, de către aparținători, când pompierii au ajuns la fața locului, dar era în stare de inconștiență.

„La sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Dăneasa, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Echipajele medicale au executat manevre de resuscitare aproximativ o oră, fără rezultat favorabil, pacientul fiind declarat decedat de medicul SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Olt.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

A fost desemnat constructorul pentru tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că a fost desemnată și firma care se va ocupa de tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești, fiind vorba despre constructorul care lucrează deja pe loturile doi și trei. 

„Ziua de vineri aduce două vești bune pentru infrastructura rutieră: s-au anunțat câștigătorii pentru construcția lotului 4 al DX Craiova-Pitești și pentru proiectarea segmentului Brașov-Făgăraș al A3. Pe tronsonul lung de 31,8 km dintre Colonești și Pitești, vorbim despre un antreprenor român serios, care lucrează foarte bine și pe loturile 2 și 3 ale aceluiași proiect și care a fost desemnat câștigător deja de 2 ori pe acest sector. Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou”, a scris ministrul pe pagina de Facebook.

Acesta a anunțat că, din momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție, dar crede că lucrurile se vor derula mai rapid.

„Există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja antamate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1)”, a mai spus Drulă.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:

1 – construirea a 121,185 km de drum expres;

2 – crearea unei comunicații moderne între Craiova și Pitești, făcând astfel conexiunea cu autostrada București-Pitești și în viitor cu autostrada Pitești-Sibiu;

3 – îmbunătățirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2×2 benzi și, de asemenea reducerea traficului în orașe care în prezent sunt traversate de drumul național DN65.

4 – reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparație cu situația infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova – Pitești;

Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investițiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.

Valoarea totală a proiectului este de 5.511.537.531,93 lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuția proprie– 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

CITEȘTE ȘI: Termenul de finalizare a Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, amânat cu un an

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.