AcasăACTUALUn al doilea cetățean român a fost evacuat din Afganistan

Un al doilea cetățean român a fost evacuat din Afganistan

spot_img

Un al doilea cetăţean român, angajat al unei agenţii NATO, a fost evacuat din Afganistan, în cursul nopţii de joi spre vineri, de către aeronava Forţelor Aeriene Române.

- Publicitate -

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, românul se afla deja pe aeroportul  din Kabul, iar odată cu el au fost preluaţi şi alţi trei cetăţeni ai unor state aliate: un bulgar, un britanic şi un american.

După preluarea pasagerilor, avionul a decolat către Islamabad unde a ajuns în siguranţă. Cetăţeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România, potrivit Agerpres.


MAE precizează că aeronava Forţelor Aeriene Române va continua staţionarea la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români.

,,Celula de criză interinstituţională a efectuat deja demersurile pentru identificarea, validarea şi contactarea unor cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România. În măsura în care vor putea ajunge în aeroportul din Kabul, aceştia vor fi evacuaţi cu aeronava românească” precizează MAE.

CITEȘTE ȘI: România mai trimite 142 de pompieri în Grecia


- Publicitate-spot_img
Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri