AcasăACTUALTrafic feroviar întrerupt, după ce locomotiva unui tren a deraiat

Trafic feroviar întrerupt, după ce locomotiva unui tren a deraiat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un tren de persoane a deraiat, marți, în zona Bârzava, din județul Arad.

Conform purtătorului decuvânt al CFR Călători, Oana Brânzan, „circulația trenurilor este închisă la această oră la intrare în stația CF Bârzava, din cauza deraierii de o osie a locomotivei trenului 74-1, care circulă în relația Brașov – Curtici. Locomotiva trenului 74-1 a deraiat de o osie peste macazul nr. 7 care asigură trecerea de la linia 2 la linia 3 din stație”.

„Personalul de specialitate este deja la fața locului pentru a lua măsurile necesare, astfel incât în scurt timp să fie asigurată continuitate în traficul feroviar. Niciunul dintre cei 19 călătoriaflați în tren nu a fost rănit”, a mai declarat purtătorul decuvânt al CFR Călători, Oana Brânzan. realitatea.net

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri