AcasăACTUALTineri arestaţi după ce au furat un seif dintr-o asociaţie a pensionarilor

Tineri arestaţi după ce au furat un seif dintr-o asociaţie a pensionarilor

spot_img
- Publicitate -

Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, din Petroşani, au fost arestaţi preventiv, fiind bănuiţi că ar fi furat un seif cu peste 168.000 de lei care se afla în sediul unei asociaţii a pensionarilor din localitate.

Cei trei suspecţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii efectuate într-un cartier din Petroşani, scrie Agerpres.


Poliţiştii au stabilit că tinerii, împreună cu un complice, au forţat uşa de acces în casieria asociaţiei, în noaptea de 7 spre 8 iulie. După ce au pătruns în interior, cei patru au luat un seif cu bani, l-au încărcat în portbagajul unei maşini şi au părăsit locul faptei.

În urma cercetărilor, magistraţii Judecătoriei Petroşani au emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pentru furt calificat, al patrulea tânăr fiind deja în arestul Poliţiei.

“Până în momentul de faţă a fost recuperat aproximativ 10% din prejudiciul cauzat, suma respectivă fiind ridicată de la locuinţa bărbatului aflat în stare de arest preventiv”, a precizat IPJ Hunedoara.


Totodată, ca urmare a deficienţelor constatate, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe reprezentantul asociaţiei de pensionari din Petroşani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o desfăşura.

CITEŞTE ŞI: Persoane plasate în carantină, după o acțiune a câinilor dresați să detecteze cazurile COVID

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri