Connect with us

ACTUAL

Tânărul care conducea mașina implicată în accidentul din Iancu Jianu avea permisul suspendat. Bărbatul care a murit era pasager

Publicat

în

Mașina implicată în accidentul produs, sâmbătă seara, în comuna Iancu Jianu, din județul Olt, era condusă de tânărul în vârstă de 21 de ani care avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, potrivit polițiștilor. 

Tânărul nu băuse alcool înainte de a se urca la volan. În urma impactului, pasagerul, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Vâlcea, a adecedat, iar șoferul a ajuns la spitalul din Slatina.

„Se pare că autoturismul ar fi fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Iancu Jianu. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta figurează cu dreptul de a conduce vehicule suspendat. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Din păcate, pasagerul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Vâlcea, a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.


Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de beton

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Arad, a murit, joi dimineaţă, după ce s-a izbit cu maşina de un stâlp din beton, iar autoturismul s-a răsturnat lângă şosea.

Accidentul a avut loc pe DJ 682, la ieşire din localitatea Călugăreni spre Bodrog, la faţa locului intervenind un echipaj de descarcerare al pompierilor din Arad şi o unitate SMURD, potrivit Agrepres.

“Echipajele de intervenţie au găsit un autoturism răsturnat, iar în maşină o victimă încarcerată şi decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a informat că şoferul este din localitatea învecinată, Zădăreni.

“A intrat în coliziune cu un stâlp de beton, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, acesta fiind singur în autoturism”, a transmis IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului.


CITEȘTE ȘI: Activităţile economice se închid de la 18.00, în localităţile unde incidenţa COVID trece de 4 la 1.000

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO: Strat de zăpadă de 10 centimetri pe Transfăgărășan. Utilajele intervin pentru curățarea carosabilului

Publicat

în

Pe Transfăgărăşan se acţionează joi pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus pe carosabil, circulaţia rămânând în continuare deschisă pe timpul zilei, potrivit CNAIR. 

În anumite zone, stratul de zăpadă atinge şi 10 centimetri, spun reprezentanții Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.


„Iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi pe Transfăgărăşan! Azi dimineaţă am intervenit din nou pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil atât pe partea nordică, în judeţul Sibiu, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, cât şi pe versantul sudic, în judeţul Argeş, între Piscul Negru şi tunel. În acest moment ninge în continuare, iar temperaturile de la altitudine au coborât sub zero grade, stratul de zăpadă atingând pe alocuri şi 10 centimetri”, informează joi, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

Aceştia recomandă şoferilor să circule cu prudenţă în zonă şi să aibă maşina pregătită de iarnă.

„Cu toate că în continuare circulaţia este deschisă pe Transfăgărăşan pe timpul zilei, vă rugăm să circulaţi cu prudenţă pe toate drumurile montane şi nu vă aventuraţi în zone cu zăpadă dacă nu aveţi maşina pregătită pentru iarnă”, arată sursa citată.


CITEȘTE ȘI: Noi metode de înșelătorii aplicate pe Facebook. Un tânăr a fost reținut

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Noi metode de înșelătorii aplicate pe Facebook. Un tânăr a fost reținut

Publicat

în

O nouă metodă de înșelătorie pusă la cale pe Facebook de către un tânăr în vârstă de 32 de ani, din București, a lăsat cel puțin 11 gălățeni fără aproape jumătate de milion de lei.

Bărbatul le promitea păgubiților ca îi va lua în afacerea pe care pretindea că o va deschide sau că îi va recompensa din profitul pe care îl va obține, scrie Antena3.

Individul a fost reținut într-un final de polițiști, însă instanța l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.


Marius Istrate este acuzat ca în perioada iulie 2020 – septembrie 2021, a pus la cale mai multe infracțiuni alături de alți 16 suspecți care l-au ajutat să-și ducă planurile la bun sfârșit. Victimele erau racolate de pe rețele sociale.

„Am fost contactat de un escroc care se ocupa numai de închirieri de bunuri și le dădeam, venea, le ducea direct în amanet și după aia nu mai știam de el. Mi-a închiriat un sistem audio pe prezumția că ar fi un patron de la un local”, povestește una dintre persoanele înșelate.

O altă afacere propusă era deschiderea unei terase, iar cooptarea se făcea cu bani pentru cumpărarea celor necesare.


„M-a rugat un coleg să-l ajut sa scoată niște bani de la un CAR. Eu îl giram…că o sa vezi tu cine e Marius, că o sa vezi tu că o să fii mulțumit, că am să fac, că am să dreg și după o perioada de timp au început să-mi vină plicurile acasă cu citații că nu plătește, că a girat titularul. Voia sa deschidă o terasă și îi trebuiau bani”, povestește o altă persoană, în cazul căreia paguba a fost de peste un miliard de lei.

11 oameni au depus reclamații la politie pe numele suspectului.

”Colegii mei din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, abuz de încredere, fals în înscrisuri materiale sub semnătură privată, uz de fals, amenințare și furt”, a declarat Ciprian Stoica, purtător de cuvânt IPJ Galați.

Cercetările în acest dosar continuă.

Oamenii legii încearcă să afle acum dacă nu au fost și alte persoane înșelate.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.