O tânără în vârstă de 25 de ani, din Craiova, față de care autorităţile din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru participare la o grupare infracţională şi declaraţii false privind identitatea în faţa ofiţerului public, a fost găsită în municipiu, miercuri.
Potrivit IPJ Dolj, tânăra, începând cu luna decembrie 2017 până în prezent, ar fi furat mai multe bunuri printre care şi carduri bancare, în special în mijloacele de transport public.
Totodată, aceasta ar fi declarat alte date de identitate în scopul de a părea minoră.
„Tânăra a fost escortată de polițiștii de investigații criminale şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJDolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Daniela Pîrvulescu.
Femeia va fi prezentată Curții de Apel Craiova, în vederea extrădării.