Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fost reținut, noaptea trecută, de către polițiști.
Polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați, ieri, de către o femeie de 45 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Mihail Moxa, din localitate, ar fi fost lovită în zona capului de un bărbat care i-ar fi furat telefonul, după care a plecat într-o direcție necunoscută.
În zona indicată, s-au deplasat polițiștii, care pe baza detaliilor oferite de persoana vătămată, au desfășurat activități de căutate a personei bănuite de comiterea faptei.
„La scurt timp, în baza unei informații obținute, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Nanterre, un autoturism destinat transportului de persoane, în care a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din Craiova, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.
CITEȘTE ȘI: Amenințări cu pistolul în trafic, în județul Dolj. Dosar penal întocmit de polițiști