AcasăACTUALTânăr de 29 de ani din Dolj, printre decesele de COVID raportate...

Tânăr de 29 de ani din Dolj, printre decesele de COVID raportate marți. Era nevaccinat şi avea boli asociate

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din judeţul Dolj, cu boli asociate şi nevaccinat, se numără printre pacienţii infectaţi cu SARS-CoV2, care au murit, potrivit datelor remise marți de GCS.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 106 decese, dintre care 17 anterioare intervalului de referință, (55 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava,Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 106 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, unul la categoria de vârstă 30-39 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 la categoria de vârstă peste 80 ani.


Tânărul din Dolj era nevaccinat și prezenta comorbidități, anunță autoritățile.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 17 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Giurgiu, Neamț, Suceava, Tulcea, Vaslui, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 89 de decese.


Din totalul de 106 pacienți decedați, 95 erau nevaccinați și 11 vaccinați. Cei 11 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

CITEȘTE ȘI: Coronavirus, 14 decembrie: 946 cazuri noi şi 106 decese

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri