AcasăACTUALSpectacol inedit de „Ziua Olteniei”, organizat la Craiova

Spectacol inedit de „Ziua Olteniei”, organizat la Craiova

spot_img

Emoția revederii cu publicul, cântece populare cu și despre olteni, momente istorice care l-au adus în mijlocul spectatorilor pe Tudor Vladimirescu, un prezentator care a reușit să transmită mesajul spectacolului înt-un mod inedit, de toate acestea au avut parte, luni seara, iubitorii de muzică populară prezenți la „Ziua Olteniei”, eveniment ce a avut loc la Craiova. 

- Publicitate -

Artiști din toate cele cinci județe ale Olteniei și-au dat întâlnire la Craiova, reușind ca prin cântec și mesaje alese să stârnească zâmbete și ropote de aplauze.

Spectacolul a început cu un moment istoric. Asociația Pandurii Vladimirescului a fost prezentă pe scenă, citind proclamația lui Tudor și cântând imnul Revoluției.


După acest debut extraordinar, rând pe rând, artiști din cele cinci județe ale Olteniei au urcat pe scenă.

Mehedințiul a fost reprezentat de către Angelica Stoican, care în ciuda experienței muzicale de-o viață a avut mari emoții, Niculina Stoican, Delia Barbu, Marian Medregoniu și Alina Moți Drăghia.

Cântecul popular din Vâlcea a fost pus în valoare de către Mariana Ionescu Căpitănescu, Maria Ghinea, Lucreția Goagea și Bogdan Cioranu.


Doljul a fost reprezentat de către Vasilica Dinu, Lavinia Bîrsoghe, Livia Celea Streață și Alexandru Lilea.

Artiștii din județul Gorj au stârnit la rândul lor ropote de aplauze, fiind vorba despre Maria Loga, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Alexandra Bleaje și Alina Lăcătușu.

Artiștii care au încheiat seara sunt cei care au adus în fața publicului cântece din județul Olt: Emilia Dorobanțu, Zorina Bălan, Neta Soare și Constantin Enceanu.

Timp de aproape patru ore, pe scenă a fost prezentă orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. A fost frig, chiar foarte frig la un moment dat, dar acest lucru nu s-a văzut și nici nu s-a simțit pentru că dragostea și respectul pentru folclor au răzbit și de această dată. Atât instrumentișii cât și corpul de balet de la Doina Gorjului au rezistat eroic.

Spectacolul a fost prezentat de către actorul Daniel Tudorică, oltean venit în centrul Craiovei, cu trenul, de la Băilești. Și dacă tot a venit, cu o desagă plină cu praz și o damigeană cu vin, organizatorii evenimentului l-au pus la treabă. O treabă pe care a făcut-o extraordinar, aducând în scenă, moment cu oment, tablourile spectacolului.

Iubitorii de muzică populară au apreciat întregul moment artistic și, după doi ani de pauză, cauzată de pandemia Covid, aceștia au încredere că se vor reîntâlni mai des cu artiștii și că nu departe de această perioadă vor putea participa și la un specatcol organizat în sală.

CITEȘTE ȘI: Legea Educaţiei va fi modificată. Senatorul Paul Stănescu, printre iniţiatorii unui proiect legislativ în acest domeniu

 

 

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri