AcasăACTUALSindicatele din Poliție vor continua acțiunile de protest

Sindicatele din Poliție vor continua acțiunile de protest

Sindicatele din Poliţie vor continua acţiunile de protest protest până la punerea în aplicare a solicitărilor privind salarizarea, după un calendar care va fi comunicat public după Anul nou, potrivit unui comunicat remis vineri. 

“Marţi, 28 decembrie 2021, noul Birou Executiv Central al SNPPC/FSNPPC s-a întâlnit, la Palatul Victoria, după terminarea şedinţei de Guvern, cu prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, şi cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian-Nicolae Bode, alături de consilieri ai premierului. Întâlnirea a avut loc în urma solicitării scrise adresate recent de către FSNPPC (Federaţia Sindicală a Poliţiştilor şi Personalului Contractual, n.r.). Delegaţia noastră a depus un amendament, în sensul aplicării în integralitate a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea, pentru întreg personalul din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, astfel: 1/2, de la 1 ianuarie 2022, şi diferenţa – cel târziu la 1 iulie 2022″, menționează sindicaliștii într-un comunicat remis Agerpres.


Conform sursei citate, pe parcursul discuţiilor au fost dezbătute toate problemele cu care se confruntă poliţiştii, personalul contractual şi pensionarii militari/poliţişti, cum ar fi: salariul şi sporurile îngheţate, cuantumul mic al compensaţiei lunare pentru chirie, sporul de neuropsihic neacordat în integralitate, problema încadrării în condiţii de muncă minime şi salarizarea precară a personalului contractual, echipamentul deficitar, protecţia juridică şi fizică a poliţiştilor.

De asemenea, sindicaliştii au menţionat printre problemele cu care se confruntă: alocarea resurselor necesare perfecţionării pregătirii, sediile de poliţie care nu oferă condiţii de lucru adecvate şi, în general, logistica necesară, deficitul major de personal, care presupune misiuni şi sarcini suplimentare, implicarea în linia I a combaterii pandemiei – fără spor de risc medical, sănătatea şi securitatea în muncă.

“Am atras atenţia că, la baza societăţii, există nevoie de mai multă siguranţă, fără de care comunităţile nu se pot dezvolta în plan economic, social, medico-sanitar şi cultural-educaţional. În finalul discuţiilor, prim-ministrul României ne-a asigurat că, personal, în ceea ce priveşte salarizarea, îşi doreşte aplicarea Legii-cadru 153, în anul 2022, considerând că prorogările succesive nu produc altceva decât nemulţumiri ale angajaţilor din familia noastră ocupaţională, implicit proteste de stradă, mii de procese pe rol şi accentuarea inechităţilor salariale deja existente”, se menţionează în comunicat.


CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO | Sute de angajaţi ai Alro Slatina, protest faţă de reducerea producţiei şi criza energiei

- Advertisement -spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri