Trei sicrie au fost abandonate la marginea orașului Focșani, pe parcursul a două zile. Poliția anunță cercetări.
Poliția Vrancea anunță că a fost sesizată luni cu privire la existența unui sicriu abandonat pe un teren aflat în apropierea unui cimitir de la marginea orașului Focșani, scrie Mediafax.
Polițiștii au identificat persoana care ar fi așezat sicriul gol acolo și au amendat-o cu suma de 500 de lei.
Marți dimineață, Poliția a primit o nouă sesizare cu privire la amplasarea a două sicrie și cruci în aceeași zon[.
„În urma primelor cercetări efectuate a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. În prezent cercetările sunt continuate pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale ce se impun”, transmite sursa citată.
Sursa foto: Adevărul.
CITEȘTE ȘI: Bărbat reținut după ce și-a violat nepoatele în vârstă de 9 și 11 ani