AcasăACTUALȘase ucraineni au încercat să intre ilegal în România. Trei români sunt...

Șase ucraineni au încercat să intre ilegal în România. Trei români sunt cercetați pentru trafic de migranți

spot_img

Șase ucraineni au încercat să intre în România fără să efectueze formalitățile de intrare în țară, ajutați de trei români. După ce au fost prinși, românilor li s-a întocmit dosar penal pentru trafic de migranți, iar ucrainenii au depus cerere de azil.

- Publicitate -

În data 14 martie, aproape de miezul nopții, un echipaj format din polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial Suceava și jandarmi din cadrul IJJ Suceava, au încercat să oprească un autoturism care venea din zona de frontieră şi se deplasa spre municipiul Rădăuți, județul Suceava.

Deoarece şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, echipajul a pornit în urmărirea maşinii și au fost anunţate toate instituţiile de cooperare.


„La intrarea în orașul Rădăuţi, șoferul a abandonat autoturismul şi a fugit spre locuinţele din apropiere, iar în interiorul mașinii au fost descoperiți șase bărbați de cetățenie ucraineană. Aceştia au fost conduși la sediul STPF Suceava unde s-a stabilit că nu efectuaseră formalităţile de intrare în România prin punctul de frontieră. Bărbaţii au cerut o formă de protecție statului român și au depus cerere de azil, fapt pentru care au fost preluaţi, conform procedurilor, de reprezentanţii Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți”, arată Poliția de Frontieră.

Cei șase ucraineni sunt toți bărbați.

În urma extinderii cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat alți doi cetățeni români care au participat, împreună cu șoferul maşinii urmărite, la preluarea ucrainenilor.


Polițiștii de frontieră fac cercetări față de cei trei cetățeni care au domiciliul în județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea soluționării legale.

CITEȘTE ȘI: Târgujian reținut pentru tâlhărie, lipsire de libertate și evadare

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri