Connect with us

ACTUAL

RĂSTURNARE de situaţie în dosarul mitei luate de polițiști în zona Saru | DECIZIA Curţii de Apel Craiova

Publicat

în

Nereguli grave în dosarul în care patru poliţişti de la Serviciul Rutier Olt sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corpuţie, luare de mită, fals intelectual şi uz de fals. Pentru că mai multe probe nu au fost administrare cu respectarea prevederilor legale, Curtea de Apel a decis înlăturarea acestora din dosar.

Printre probele înlăturate, prin decizie definitvă, se numără şi procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante relatează Gazeta Nouă.


Poliţiştii Octavian Enculeasa, Adrian Găneşanu, Mircea Coman şi Mircea Pană au fost prinşi în flagrant, pe 10 martie 2020, la Pădurea Saru, în timp ce luau 400 de lei de la un şofer pentru a nu-l amenda.

În mai 2020, oamenii legii au fost trimişi în judecată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Supriza a venit pe 24 februarie, în urmă cu două zile, când Curtea de Apel Craiova a admis contestaţiile poliţiştilor împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Olt.


Astfel, Curtea de Apel Craiova, „admite în parte excepţiile invocate de inculpaţi cu privire la încălcarea principiului loialităţii administrării probelor; Constată neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul nr. 86/P/2019 din 06 mai 2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt; Dispune excluderea procesului verbal încheiat la 02 decembrie 2019 la sediul DGA – Bucureşti (fil. 106 vol.I d.u.p), a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 10 martie 2020 (fil. 121-122 vol I d.u.p) şi a procesului verbal de vizionare din 10 martie 2021 (fil. 123 vol.I d.u.p). Menţine dispoziţiile încheierii contestate referitoare la respingerea celorlalte excepţii. Dispune comunicarea încheierii procurorului, pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori dacă solicită restituirea cauzei. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 24 februarie 2021”.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Ministerul Justiției susține înființarea camerelor de anchete pentru minori în toate unitățile de Parchet din țară

Publicat

în

Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei analizează cu prioritate practica instanţelor şi a Parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore, una dintre soluţiile propuse fiind înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.

Potrivit unui comunicat al ministerului, grupul de lucru privind victimele infracţiunilor şi-a început activitatea în luna februarie pe trei domenii principale: abuzuri sexuale asupra minorilor, violenţa domestică şi trafic de persoane. Grupul a adus la aceeaşi masă, în întâlniri periodice, reprezentanţii Poliţiei, Parchetelor, Direcţiilor de protecţie a copilului, ai Colegiului psihologilor şi ai mediului universitar, scrie Agerpres.


Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind “practica instanţelor de judecată şi a Parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore” şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate.

“Acest raport ar trebui să ofere un tablou de ansamblu asupra practicii judiciare şi a modului în care sunt soluţionate sesizările privind abuzurile sexuale asupra minorilor. Săptămâna aceasta a fost deblocat raportul şi avem de găsit rapid soluţii, fie la nivel legislativ, fie în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile care cercetează infracţiunile, acordă sau ar trebui să acorde asistenţă victimelor. Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a declarat Stelian Ion.

Una dintre soluţiile susţinute de Ministerul Justiţiei este înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.


O altă decizie deja adoptată la nivelul grupului de lucru este actualizarea HG 49/2011, care aprobă metodologia-cadru pentru intervenţia în echipă multidisciplinară în situaţii de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie.

De asemenea, în urma întâlnirilor de la Ministerul Justiţiei, grupul de lucru a identificat soluţii pentru implicarea asistenţilor comunitari în teritoriu pentru a colabora cu angajaţii Direcţiilor pentru protecţia copiilor, implicarea mediului academic în organizarea unor cursuri de formare pe componenta psihologică şi soluţii pentru o metodologie, la nivelul INML, privind recoltarea probelor serologice şi de ADN.

Grupul de lucru va acorda o atenţie deosebită practicii instanţelor în cauzele privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore şi, în măsura în care se va dovedi necesar, va propune inclusiv soluţii legislative pentru a se ajunge la o practică unitară.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Justiției, avertisment pentru clanurile de interlopi: „Trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Aplicație pentru a opri concursurile aranjate de la stat. Cum funcționează

Publicat

în

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a lansat o aplicație pentru extragerea aleatorie a subiectelor la concursurile organizate pentru ocuparea locurilor de muncă, varinată care, spun reprezentanții instituției, va opri practica aranjamentelor pentru o funcție în administrație.

De această aplicație s-au dovedit a fi interesate, momentan, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, al Energiei, al Sănătății și câteva prefecturi.

„Acesta este un moment al adevărului și vom vedea câte instituții ale statului o vor folosi. Momentan, și-au arătat interesul Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, al Sănătății, dar și câteva prefecturi din țară”, a declarat Liviu Mălureanu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.


Aplicația va selecta, cu 30 de minute înaintea probei scrise, subiectele care vor fi date la concurs și astfel, vor fi împiedicate fraudele.

Mălureanu a mai spus că a pregătit și un proiect de Hotărâre de Guvern pentru ca aplicația să devină obligatorie în instituțiile publice când se organizează un concurs pentru ocuparea unui loc de muncă vacant.

Aplicația a costat aproximativ 15.000 de lei.


CITEȘTE ȘI:  Noi fonduri europene prin programe transfrontaliere, atrase în Olt. Ce proiecte pregăteşte CJ

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Lac dintr-o comună din Gorj, acoperit cu pământ. Garda de Mediu a aplicat o primă amendă

Publicat

în

O societate care deține o carieră privată de cărbune din județul Gorj a fost amendată de Garda de Mediu, după ce s-a constatat faptul că încălca prevederile privind  gestionarea deșeurilor din industria extractivă. 

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat un prim control la o exploatare minieră privată care își desfășoară activitatea în localitățile Slivilești și Samarinești, după ce în spațiul public au apărut imagini cu deșeuri(pământ) aruncate într-un lac din Slivilești.

„Din primele cercetări efectuate s-a constatat încălcarea prevederilor legale din domeniul gestionării deșeurilor din industria extractivă (steril ) motiv pentru care societatea in cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 30 000 lei. Deoarece sunt necesare clarificări de la toate entitățile care au emis avize pentru desfășurarea acestei activități, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au decis prin măsuri interzicerea oricărei activități miniere care are legătură cu suprafața luciului de apă afectat”, informează Garda de Mediu Gorj.


Verificările vor continua.

CITEȘTE ȘI: VIDEO & FOTO | Terenuri agricole distruse de avariile CET II Craiova. Plantație de căpșuni bio afectată periodic începând cu anul 2016

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.