Connect with us

ACTUAL

Protocol între Ministerul Muncii și Ministerul Educației pentru extinderea Programului „A doua șansă”

Publicat

în

Ministerul Muncii a încheiat un protocol cu Ministerul Educaţiei pentru extinderea Programului “A doua şansă”, prin intermediul căruia 14.000 de persoane vulnerabile vor fi sprijinite să-şi completeze educaţia, a anunţat marţi ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

“În ceea ce priveşte consilierea pentru ocupare, au fost contactaţi 77.224 beneficiari de ajutor social. Numărul de persoane consiliate a fost de 49.640. Numărul persoane mediate în muncă a fost de 25.770. Numărul de persoane care au primit recomandare pentru curs de formare profesională a fost 14.554, iar numărul persoane care au primit recomandare către programul “A doua şansă”, 13.789 de persoane. Numărul de persoane care au primit dispoziţie de repartizare pentru un loc de muncă vacant este de 5.245. Profilul beneficiarilor de ajutor social prezenţi la întâlnirile cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă este următorul: 32% între 40 şi 49 de ani; 22% între 30 şi 39 de ani; 20% între 50 şi 55 de ani; 14% peste 55 de ani; 7% sub 25 de ani şi 5% între 25 şi 29 de ani. Am încheiat deja cu Ministerul Educaţiei un protocol prin care vrem să extindem Programul A doua şansă astfel încât să sprijinim aceste aproape 14 .000 de persoane vulnerabile să îşi completeze educaţia, să poată dobândi o calificare pe baza căreia să îşi găsească apoi un loc de muncă”, a spus Raluca Turcan, potrivit Agerpres.


Ea a afirmat că pentru 5.245 de oameni, dispoziţia de repartizare nu înseamnă doar că au acces la un loc de muncă, ci şi şansa de a ieşi din capcana dependenţei faţă de stat şi de a-şi face un viitor mai bun pentru ei şi pentru familiile lor.

“Sunt şi câteva zeci de oameni care s-au angajat deja în urma acestei campanii. Poate că nu cifra exactă a acestora este cea mai relevantă, ci mesajul pe care aceşti oameni îl transmit celorlalţi aflaţi în situaţii similare: şi anume că poate fi schimbată percepţia asupra posibilităţii de a reuşi. Cei mai mulţi dintre ei în momentul de faţă consideră că situaţia în care se află este umilitoare, că nu mai au nicio şansă şi că statul, de asemenea, nu face nimic pentru ei, pentru a îi ajuta la modul real. Punerea instituţiilor la treabă este un lucru important. Şi un alt lucru care este la fel de important de comunicat este faptul că modele de reuşită în comunităţile marginalizate reprezintă cu adevărat modele”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a precizat că în urma campaniei vine şi cu un set de măsuri prin care să ofere un sprijin mai consistent peroanelor vulnerabile, inclusiv pe partea de ocupare.


Astfel, ministrul Muncii a menţionat reglementarea de condiţii de acordare şi cuantumuri diferenţiate ale ajutorului social pentru persoanele vârstnice 65+, care nu beneficiază de un drept de pensie şi/ sau nu au venituri din alte surse.

De asemenea, se intenţionează diversificarea serviciilor sociale furnizate persoanelor vârstnice, finanţarea acestora, standarde justificate de faptul că, din datele incluse în Raportul Campaniei se observă că această categorie de persoane de peste 65 de ani este principala categorie de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.

Ea a menţionat că se intenţionează reglementarea pachetului minim de asistenţă socială, reprezentând servicii de asistenţă socială minime obligatorii, acordate pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, precum şi reglementarea soluţiilor aplicabile în situaţia în care UAT nu identifică un asistent social.

Raluca Turcan a spus că intenţionează să reanalizeze prevederile Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2021 – 2027 şi Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021-2027.

“Nu mai puţin important e că urmărim stimularea încadrării în muncă a persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social şi vom veni cu o normă legală de prelungire cu 6 luni a perioadei de acordare a acestui drept şi după încadrarea în muncă, dacă aceştia se încadrează pentru o perioadă de minimum 12 luni”, a spus Raluca Turcan.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patronul unui restaurant din Slatina, arestat preventiv pentru trafic de droguri

Publicat

în

Răzvan Braican, patronul restaurantului Casa Domnească, şi un angajat, Bogdan Popa, au fost arestaţi preventiv, în această după-amiază, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc.

Cei doi au fost prinşi, în flagrant, în timp ce încercau să vândă 250 de grame de cocaină, în cetrul Craiovei, miercuri.

Ulterior, procurorii DIICOT Craiova au făcut mai multe percheziţii, la domiciliile celor doi şi la o a trei alocaţie, din Slatina, dar şi la restaurantul Casa Domnească.


Astăzi, Braican şi Popa au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

„În baza art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen şi art. 226 C.pr.pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BRAICAN ALIN RĂZVAN IONUŢ pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului POPA BOGDAN VASILE pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.07.2021 şi până la data de 27.08.2021, inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen. dispune emiterea, de îndată a mandatelor de arestare preventivă faţă de inculpaţii Braican Alin Răzvan Ionuţ şi Popa Bogdan Vasile. În baza art 275 alin 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29 iulie 2021, ora 17.20”, se arată în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Dolj.

sursa: gazetanoua.ro


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Trafic de droguri în judeţul Olt. Procurorii DIICOT au făcut percheziţii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Publicat

în

Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, au murit joi seara înecate în râul Motru, în zona localităţi gorjene Miculeşti.

Potrivit ISU, copilul în vârstă de opt ani şi bunicul său în vârstă de 80 de ani au fost scoşi din apă de localnici. Pompierii au recuperat-o şi pe mama copilului, o femeie în vârstă de 29 de ani.

Toţi trei au fost declaraţi decedaţi


CITEŞTE ŞI: VIDEO | Pod căzut într-o localitate din Teleorman. Mai multe persoane rănite

„Primele echipaje sosite la fata locului au fost echipajul SMURD si un echipaj SAJ care au constatat ca doua persoane fuseseră scoase de catre localnici in stare de inconstienta. Este vorba despre un copil in varsta de aproximativ 8 ani, un barbat de aproximativ 80 de ani si o femeie. S-a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Echipajele noastre de interventie au gasit si femeia in apele raului, din pacate tot in stare de inconstienta. Din pacate, in ciuda eforturilor depuse nu s-a mai putut face nimic pentru a le salva pe victime”, transmite ISU Gorj.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministerul Justiției susține înființarea camerelor de anchete pentru minori în toate unitățile de Parchet din țară

Publicat

în

Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Justiţiei analizează cu prioritate practica instanţelor şi a Parchetelor în cauzele privind infracţiuni sexuale cu victime minore, una dintre soluţiile propuse fiind înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.

Potrivit unui comunicat al ministerului, grupul de lucru privind victimele infracţiunilor şi-a început activitatea în luna februarie pe trei domenii principale: abuzuri sexuale asupra minorilor, violenţa domestică şi trafic de persoane. Grupul a adus la aceeaşi masă, în întâlniri periodice, reprezentanţii Poliţiei, Parchetelor, Direcţiilor de protecţie a copilului, ai Colegiului psihologilor şi ai mediului universitar, scrie Agerpres.


Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a solicitat grupului de lucru privind problematica victimelor infracţiunilor să analizeze cu celeritate Raportul Inspecţiei Judiciare privind “practica instanţelor de judecată şi a Parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore” şi să propună măsuri care să remedieze neajunsurile semnalate.

“Acest raport ar trebui să ofere un tablou de ansamblu asupra practicii judiciare şi a modului în care sunt soluţionate sesizările privind abuzurile sexuale asupra minorilor. Săptămâna aceasta a fost deblocat raportul şi avem de găsit rapid soluţii, fie la nivel legislativ, fie în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile care cercetează infracţiunile, acordă sau ar trebui să acorde asistenţă victimelor. Minorii abuzaţi trec deja printr-o traumă imensă şi trebuie ajutaţi, în niciun caz ignoraţi sau înfieraţi”, a declarat Stelian Ion.

Una dintre soluţiile susţinute de Ministerul Justiţiei este înfiinţarea camerelor de anchete pentru minori la nivelul fiecărei unităţi de Parchet.


O altă decizie deja adoptată la nivelul grupului de lucru este actualizarea HG 49/2011, care aprobă metodologia-cadru pentru intervenţia în echipă multidisciplinară în situaţii de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie.

De asemenea, în urma întâlnirilor de la Ministerul Justiţiei, grupul de lucru a identificat soluţii pentru implicarea asistenţilor comunitari în teritoriu pentru a colabora cu angajaţii Direcţiilor pentru protecţia copiilor, implicarea mediului academic în organizarea unor cursuri de formare pe componenta psihologică şi soluţii pentru o metodologie, la nivelul INML, privind recoltarea probelor serologice şi de ADN.

Grupul de lucru va acorda o atenţie deosebită practicii instanţelor în cauzele privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore şi, în măsura în care se va dovedi necesar, va propune inclusiv soluţii legislative pentru a se ajunge la o practică unitară.

CITEȘTE ȘI:  Ministrul Justiției, avertisment pentru clanurile de interlopi: „Trebuie lovite acolo unde le doare cel mai tare, adică la bani”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.