Connect with us

ACTUAL

Protest la un spital din ţară. Ce spune ministrul Sănătăţii

Publicat

în

Protest la unul dintre spitalele de elită ale României, luni. Zeci de medici de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal au ieșit în stradă după ce au primit vestea că unitatea medicală se va închide, potrivit Realitatea Plus. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că este vorba despre reorganizare.

Medicii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile vor să închidă unitatea medicală. Aceștia i-au cerut ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, să renunțe la această decizie, având în vedere că sute de pacienți vor avea de suferit în lipsa tratamentelor de specialitate.

CITEŞTE ŞI: Posturi de director, scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu


”Institutul de Urologie și Transplant renal, în toată această perioadă, de un an și jumătate, a fost singurul centru care a tratat bolnavi urologici non-Covid, atât din Cluj, cât și din județele limitrofe. Anul trecut au fost tratați 68 de pacienți cu transplant renal, iar acum doi ani 102 pacienți. Activitatea de trasplant este în derulare zi și noapte, nu ne permitem să oprim această activitate. În urmărire avem undeva la peste 1.500 de pacienți transplantați aici, iar pe listele de așteptare sunt peste 2.000 de pacienți”, a declarat un medic.

În replică, ministrul Sănătății spune că institutul nu va fi desființat, ci reorganizat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

”Considerăm oportună reorganizarea Institutului de Urologie și Transplant renal din Cluj prin includerea în structura funcțională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca sub forma unui centru de urologie și transplant renal. Această includere va asigura pacienților accesul la serviciile de urologie și de transplant renal, nu va însemna discontinuități în tratament. Termenul pate varia între săptămâni și luni, în funcție de cât de repede ne mișcăm cu actele normative și de cele care țin de acreditări”, a spus ministrul, luni.


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Percheziții la locuințele a doi bărbați din Dolj acuzați de tâlhărie

Publicat

în

Doi tineri din județul Dolj, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie, au fost reținuți de către polițiști, în urma unor percheziții efectuate marți la locuințele acestora. 

Unul dintre bărbați este din Pielești, celălalt din Craiova, amibii fiind acuzați că în seara zilei de 10 octombrie au lovit un tânăr în vârstă de 18 ani, pe o stradă din Craiova, și i-au furat portofelul și o pereche de căști.

„În urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost depistați un tânăr de 27 de ani, din Craiova și un bărbat de 31 de ani, din comuna Pielești, bănuiţi că la data de 10 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe strada Mareșal Alexandru Averescu, din Craiova, ar fi agresat fizic un tânăr de 18 ani, din Craiova, căruia i-ar fi sustras ulterior un portofel și o pereche de căști, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 650 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Cei doi bărbați au fost reținuți, iar miercuri urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare prevetivă.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Mafia lemnului cu ramificaţii în Teleorman, Dâmboviţa şi Argeş, destructurată de poliţişti. Patru persoane, reţinute

Publicat

în

Patru persoane cu vârste cuprinse între 39 şi 59 de ani, din Teleorman, Dâmboviţa şi Argeş, au fost reţinute de poliţiştii din Teleorman, în urma unor percheziţii desfăşurate într-un dosar privind tăierea fără drept de arbori.

14 percheziţii au fost desfăşurate, luni,  în județele Teleorman, Dâmbovița și Argeș. Şapte mandate de aducere au fost puse în executare.

Anchetatorii susţin că patru persoane sunt bănuite de comiterea, în formă continuată, a infracţiunilor de folosire a dispozitivelor speciale de marcat, fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice, complicitate la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, fals intelectual şi uz de fals.


„În urma activităților desfășurate, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, față de 4 persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 59 de ani, cu domiciliile în județele Teleorman, Dâmbovița și Argeș. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, telefoane mobile și suporturi de stocare a datelor informatice”, transmite IPJ Teleorman.

Persoanele bănuite urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cu propunere de dispunere a unor măsuri preventive.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.


La acțiune, au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Dâmbovița și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Argeș.

CITEŞTE ŞI: Motociclist din Olt, impact cu un TIR în fața Aeroportului Internațional Craiova

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Consilier din cadrul Ministerului Dezvoltării, reținut de DNA pentru luare de mită

Publicat

în

Procurorii DNA l-au reţinut pentru 24 de ore pe Viorel Dinu, consilier în Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării, suspectat de luare de mită.

Acesta este acuzat că ar fi primit un autoturism de lux, în valoare de peste 80.000 de euro, pentru a nu constata nereguli în cadrul unor proiecte derulate prin PNDL, potrivit spotmedia.ro.

Suspectul este consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Serviciul Corp Control.


Procurorii precizează că, în cursul anului 2020, ”inculpatul Dinu Viorel ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăţi comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro”.

”Folosul necuvenit menţionat mai sus ar fi fost pretins şi primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancţiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societăţile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din ţară.

Aceste contracte de execuţie lucrări erau finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)”, au mai precizat procurorii.


Inculpatului Dinu Viorel i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, iar în cauză se desfăşoară în continuare acte de urmărire penală.

CITEȘTE ȘI: Percheziții de amploare în Argeș și alte două județe pentru destructurarea unei grupări infracționale

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.