Connect with us

ACTUAL

Proiectul Isvarna II, un nou pas. Vor începe lucrările în două localități din județul Gorj

Octavia Hantea

Publicat

în

Cel de-al treilea contract în cadrul proiectului ce privește lucrările pentru Isvarna II a fost semnat luni, la sediul Companiei de Apă Oltenia. 

Această investiție a fost împărțită în șase contracte, fiind deja semnat și cel de-al treilea. Lucrările prevăzute în contractul DJ-CL-19 se vor desfășura în județul Gorj, în localitățile Plopșoru și Brănești.

DJ-CL-19 Reabilitare conductă aducţiune Isvarna – Craiova fir II, Tronson III, a fost adjudecat de CONSTRUCȚII  ERBAȘU S.A., la o valoare de 105.479.621 lei, (fără TVA).

„Lucrările se vor desfășura pe teritoriul localităților Plopșoru (între nodurile 11 și 12) și Brănești (între nodurile 10 și 11), din județul Gorj, pe o lungime totală de 27.540 metri. Pe traseul aducțiunii sunt prevăzute 47 de cămine cu vane de izolare, golire și aerisire/dezaerisire. Contractul prevede lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune a acestora, dar și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în Perioada de Garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 de luni, iar perioada de garanție este tot de 36 luni”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Comapnia de Apă Oltenia.

Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 117 milioane de euro, o investiție strategică nu numai pentru Craiova, ci pentru întreg județul Dolj, dar și pentru Gorj, este varianta prin care, la finalul lucrărilor, se va asigura apă potabilă de munte pentru Craiova și alte șase localități din Dolj, precum și pentru Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana și Țânțăreni din județul Gorj.

Investiția presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri și pentru un bun control, a fost împărțită în 6 contracte de lucrări. “Coridorul” pe unde va trece Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova înseamnă o suprafață totală de peste 215 hectare, suprafață care a fost trecută în proprietatea publică a Județului Dolj.

Foto cu scop ilustrativ.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Staţii de tratare a apei din judeţul Olt, reabilitate cu fonduri europene

reporter24

Publicat

în

Contractul de execuţie a proiectului „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei”, din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, a fost semnat, miercuri, de compania de apă. Proiect are o valoare totală eligibilă de  1.147.116.622,49 lei fără TVA.

Potrivit unui comunicat remis de CAO, în cadrul acestui proiect se vor reabilita și extinde stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia și vor fi dotate cu echipamente performante pentru tratarea și monitorizarea calității apei potabile.

Stația de tratare și pompare „Nicolae Bălcescu” va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 540 mc/h, iar stația de tratare Salcia va fi proiectată pentru un debit maxim zilnic de 490 mc/h.

Contractul de Lucrări „Echiparea stațiilor de tratare apă potabilă ale Municipiului Slatina cu filtre pentru potabilizarea apei” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, asocierii SC ELSACO ELECTRONIC SRL & CVW TECHNOLOGIES SA, lider de asociere fiind SC ELSACO ELECTRONIC SRL. Valoarea contractului este de 51.783.368,51 lei fără TVA, din  care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co-finanțare din Bugetul Local.

Durata contractului de execuție este de 35 luni, la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

„Contractul pe care l-am semnat astăzi este o veste bună pentru toți cetățenii municipiului Slatina pentru că, odată finalizate aceste lucrări la cele două stații de tratare, Nicolae Bălcescu și Salcia, vom putea spune că am eliminat disconfortul cauzat de turbiditatea crescută a apei potabile. În aceste două uzine de apă, așa cum le spun eu, vom îmbunătăți calitatea apei furnizate locuitorilor, contribuind astfel de reînnoirea și dezvoltarea orașului nostru. Sunt convins că și stațiile de tratare Nicolae Bălcescu și Salcia vor deveni puncte de atracție, așa cum este acum Stația de Epurare, pentru elevi, profesori și pentru toți cetățenii din municipiul Slatina care vor să afle povestea apei pe care noi o furnizăm. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a explicat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt.

Prin implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”, Compania de Apă Olt are ca obiectiv îmbunătățirea standardelor de viață și protejarea mediului înconjurător.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Pasajul Universității din Craiova, închis pentru efectuarea unor lucrări

Octavia Hantea

Publicat

în

Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere în Pasajul Universităţii, în vederea executării unor lucrări de reparaţii la instalația de iluminat.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, circulația rutieră în Pasajul Universităţii va fi restricționată, în data de 24 aprilie, în intervalul orar 04.00-11.00.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Liviu Dragnea poate fi eliberat din închisoare

reporter24

Publicat

în

Comisia de eliberări condiționate din penitenciarul Jilava a avizat favorabil cererea depusă de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, au declarat surse din sistem jurnalistei Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii “Culisele statului paralel”.

În acest context, urmeaza ca judecatoria Sectorului 5 din Capitală să analizeze cererea de eliberare conditionață, pe data de 27 aprilie. Potrivit portalului instanţelor, cererea a fost depusă pe data de 12 aprile.

Liviu Dragnea a încercat în repetate rânduri să iasă din închisoare. În toamna anului trecut a fost sancţionat prin retragerea dreptului la muncă, după ce în iunie a acordat un interviu Ancăi Alexandrescu, pentru “Culisele Statului paralel”.

Fostul lider PSD execută o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă pe 27 mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.