Connect with us

ACTUAL

Programul „Litoralul pentru Toți” ia startul pe 21 mai. Tarifele pornesc de la 40 de lei/noapte

Publicat

în

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc de la 40 de lei pe noapte, prin programul” Litoralul pentru Toţi”, la care 54 de hoteluri din toate staţiunile participă cu aproximativ 4.000 de locuri de cazare, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Românii care merg în staţiunile de la Marea Neagră până pe 20 iunie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 40 de lei de noapte prin acest program, aflat la cea de-a 38-a ediţie, lansat de FPTR, scrie Agerpres.


“În ciuda dificultăţilor pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariţia virusului Sars-Cov-2, continuăm tradiţia instituită în urmă cu 19 ani de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanţă la malul mării la tarife mult reduse. În ultimii nouă ani am făcut tot posibilul să menţinem aceleaşi tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităţilor de cazare participante”, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, iar cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun şi costă 80 de lei/noapte pentru două persoane.

La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele două persoane vor plăti pentru un sejur de minimum 5 nopţi, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 de lei/noapte.


Turiştii care vor să se cazeze în staţiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru două persoane, pachete de minimum 4 nopţi.

Programul “Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 38 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, care se desfăşoară în perioada 21 mai – 20 iunie 2021.

La fel ca în anii trecuţi, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă de cei care nu le-au consumat încă. Detaliile privind hotelurile incluse în programul “Litoralul pentru Toţi” se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Şofer din Craiova, prins cu o viteză de peste 200 km/oră, pe un drum din Olt

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Craiova, a rămas fără permis pentru trei luni şi s-a ales şi cu o amendă după ce, vineri după-amiază, a fost depistat de aparatul radar conducând o maşină, pe drumul naţional DN 65, în zona oraşului Scorniceşti din Olt, cu o viteză de peste 200 de kilometri pe oră.

Potrivit IPJ, şoferul a fost înregistrat de aparatul radar TRUCAM cu viteza de 208 km/h, pe un sector de drum cu limita de 100 de km/h.

„Astfel, la ora 15.23, în afara localității Scornicești, a fost depistat un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, fiind Bărbatul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, ca măsură complementară”, transmite IPJ Olt.


Vineri, în doar două ore, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 28 pentru nerespectarea regimului de viteză, fiind reținute 12 permise de conducere, 9 pentru viteză (3 în afara localitătii) și 3 pentru depășire neregulamentară.

CITEŞTE ŞI: Ce a păţit un şofer din Slatina care a condus cu peste 100 de kilometri pe oră, pe o stradă din oraş

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un bărbat din Dăneasa a murit înecat, în zona Barajului Drăgănești Olt

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Dăneasa, județul Olt, a murit înecat, vineri după-amiază, tragedia petrecându-se în zona Barajului Drăgănești Olt.  

Potrivit ISU Olt, bărbatul fusese scos din apă, de către aparținători, când pompierii au ajuns la fața locului, dar era în stare de inconștiență.

„La sosirea echipajelor, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Dăneasa, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Echipajele medicale au executat manevre de resuscitare aproximativ o oră, fără rezultat favorabil, pacientul fiind declarat decedat de medicul SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Olt.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | TRAGEDIE în Gorj. Trei persoane, printre care un copil în vârstă de opt ani, s-au înecat în Motru

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

A fost desemnat constructorul pentru tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că a fost desemnată și firma care se va ocupa de tronsonul patru al Drumului Expres Craiova-Pitești, fiind vorba despre constructorul care lucrează deja pe loturile doi și trei. 

„Ziua de vineri aduce două vești bune pentru infrastructura rutieră: s-au anunțat câștigătorii pentru construcția lotului 4 al DX Craiova-Pitești și pentru proiectarea segmentului Brașov-Făgăraș al A3. Pe tronsonul lung de 31,8 km dintre Colonești și Pitești, vorbim despre un antreprenor român serios, care lucrează foarte bine și pe loturile 2 și 3 ale aceluiași proiect și care a fost desemnat câștigător deja de 2 ori pe acest sector. Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou”, a scris ministrul pe pagina de Facebook.

Acesta a anunțat că, din momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție, dar crede că lucrurile se vor derula mai rapid.

„Există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja antamate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1)”, a mai spus Drulă.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:

1 – construirea a 121,185 km de drum expres;

2 – crearea unei comunicații moderne între Craiova și Pitești, făcând astfel conexiunea cu autostrada București-Pitești și în viitor cu autostrada Pitești-Sibiu;

3 – îmbunătățirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2×2 benzi și, de asemenea reducerea traficului în orașe care în prezent sunt traversate de drumul național DN65.

4 – reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparație cu situația infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova – Pitești;

Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investițiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.

Valoarea totală a proiectului este de 5.511.537.531,93 lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuția proprie– 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

CITEȘTE ȘI: Termenul de finalizare a Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, amânat cu un an

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.