Connect with us

ACTUAL

Programul de construcție a creșelor va demara în această vară. Anunțul ministrului

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea, că programul de construcţie a creşelor va demara în această vară, iar în luna august ar putea fi aprobate primele finanţări.

Ministrul a punctat că au fost realizate studiile de fezabilitate şi se aşteaptă solicitările de finanţare de la unităţile administrativ teritoriale, scrie Agerpres.


„Am îndrumat autoritatea locală să depună spre finanţare solicitare de construcţie de creşe, avem un program naţional de construcţie de creşe care va demara chiar în vara acestui an. Am pornit de la zero în ianuarie, avem studiile de fezabilitate pentru cele trei proiecte tip pentru creşe cu 50 de locuri, cu 70 de locuri şi cu 110 locuri, aşteptăm solicitarea din partea municipiului Râmnicu Vâlcea şi am asigurat autorităţile locale că putem să acordăm finanţare. Pentru creşe avem surse de finanţare printr-un program asumat de Guvern, vom porni cu o finanţare din bugetul Ministerul Dezvoltării, în august vrem să aprobăm primele finanţări”, a spus ministrul.

Acesta a adăugat că nevoia de creşe în România este foarte mare, în condiţiile în care numai aproximativ 4% dintre copii de vârstă antepreşcolară au asigurat loc la creşă.

CITEȘTE ȘI: Cseke Attila promite, la Dolj, construcţia de creşe. Ce le cere primarilor


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Restricţii de circulaţie pentru camioane, pe perioada caniculei. Ce transporturi sunt exceptate

Publicat

în

Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CITEŞTE ŞI: COD PORTOCALIU de caniculă, în judeţele din sudul şi sud-vestul ţării


Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:

• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poştale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanţi;
• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

S-a schimbat conducerea Direcției de Sănătate Publică Dolj

Publicat

în

Iuliana Manea este noul director al Direcției de Sănătate Publică Dolj, după ce Valeria Andreescu a demisionat din această funcție, săptămâna trecută. 

Manea va asigura interimatul la DSP Dolj pentru o perioadă de trei luni. Aceasta era coordonator în cadrul instituției, fiind direct implicată în gestionarea pandemiei COVID-19.

Valeria Andreescu a demisionat din funcție având la bază motive personale, după cum a precizat aceasta.


Andreescu era director la DSP Dolj din aprilie 2020, venind la conducerea instituției după demisia Ludmilei Prunariu, cea care a solicitat Ministerului Sănătății, la vremea respectivă, să fie mutată în funcția de director adjunct.

CITEȘTE ȘI: Noile măsuri de RELAXARE începând cu 1 august

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Vijelia de miercuri seara închide Plaja Olt. Anunţ OFICIAL

Publicat

în

Plaja Olt va fi închisă în zilele de 29 şi 30 iulie, din cauza vijeliei de miercuri seara, care a produs mai multe pagube. Complexul de agrement va fi redeschis începând de sâmbătă.

Decizia închiderii a fost luată pentru înlăturarea pagubelor şi curăţenie.

„Ca urmare a furtunii violente din data de 28 iulie, pentru înlăturarea pagubelor produse şi remedierea acestora, precum şi pentru a face curăţenie, obiectivul Plaja Olt va fi închis în perioada 29-30 iulie. Plaja Olt va fi redeschisă publicului începând de sâmbătă, 31 iulie”, transmite Clubului Sportiv Municipal Slatina.

Vântul puternic de miercuri seara a produs mai multe pagube în Slatina şi în Scorniceşti.


CITEŞTE ŞI: FOTO&VIDEO. Copaci doborâţi şi acoperişuri luate de vânt, în Slatina şi Scorniceşti

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.