AcasăACTUALProfesoară anchetată după ce a înjurat și a țipat la elevii săi....

Profesoară anchetată după ce a înjurat și a țipat la elevii săi. Aceștia chemaseră ambulanța pentru o colega căreia i s-a făcut rău

Este anchetă într-o școală din Slobozia, după ce o profesoară de Limba Franceză a fost înregistrată în timp ce jignea elevii şi înjura în faţa lor. Cadrul didactic s-a înfuriat pentru că a fost chemată o ambulanță, după ce unei eleve i s-a făcut rău. Martor la agresiunea verbală a fost şi directoarea şcolii.

O profesoară de Limba Franceză de la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, înregistrată în timp ce jignea elevii, s-a ales cu dosar penal și cercetare disciplinară.

Profesoara, care este şi diriginta clasei, s-a înfuriat după ce unei eleve i s-a făcut rău şi a fost chemată ambulanţa. Elevii de clasa a X-a se pregăteau să dea teză la matematică.


Dascalul s-a dezlănţuit cu injurii atât la adresa elevei căreia i s-a făcut rău, cât și a colegilor ei, potrivit obiectiv.net. Totul a fost înregistrat, iar pe înregistrarea se aude profesoara care le spune elevilor ei că astfel de „drame nu-i plac” și că fata a leșinat din cauză că avea test la matematică, nu că ar avea o problemă reală de sănătate.

„Tot proastă e și tot o să rămână corigentă. (…) Uitați-vă la mine, măi tâmpiților, când vă spun să numărați, îmi spuneți câte. Bă, m-ați auzit? Pe mine să nu mă mai puneți într-o astfel de situație! Că m-am săturat de rahaturile voastre. M-am săturat. (…) Lăsați-mă dracului în pace. Nu îmi plac dramele astea. Nu îmi plac.

A murit asta? Ziceți, mă, a murit sau nu? Atunci, ce p…a mă-sii s-a întâmplat aici? Cum adică i s-a făcut rău? Păi și chemi ambulanța? Cum chemați voi ambulanța, mă? Fără să anunțați pe nimeni, fără nimic”, le striga profesoara elevilor.


La incident a fost martor şi directoarea liceului. În zadar încerca aceasta să-i explice profesoarei că știa despre problema fetei, că s-a decis să fie chemată ambulanţa după ce copila a fost dusă la  cabinetul medical.

Potrivit elevilor citaţi de obiectiv.net, comportamentul doamnei profesoare nu este singular, „ieșirile nervoase” fiind frecvente în ultimii ani și ducând până la a le spune elevilor care trec prin momente mai grele, din diverse motive, „să se arunce de pe pod că oricum nu sunt buni de nimic și nu plânge nimeni pentru ei”, că „dacă încearcă să se omoare și vor să se taie pe mâini, să o facă mai bine și să crape odată”, că dacă sunt lași și nu pot să se omoare, „vă omor eu dacă nu sunteți în stare”,  că sunt niște „monștri fără suflet și nu au nimic sfânt”.

După incident profesoara și-a dat demisia din funcția de diriginte.

În prezent, cazul este cercetat de o comisie a liceului și de IPJ Ialomița.

CITEȘTE ȘI: Părinții cer prelungirea vacanței până pe 9 ianuarie. Au inițiat o petiție

- Advertisement -spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri