Connect with us

ACTUAL

Procesul lui Dincă ar putea fi strămutat de la Tribunalul Olt, la cererea familiei Alexandrei

Publicat

în

Avocatul părinților Alexandrei Măceşanu a depus, joi, o cerere pentru strămutarea procesului de la Tribunalul Olt.

Mai multe excepții la dosar, dar și o cerere de strămutare a dosarului Caracal a fist depusă de avocatul familiei Alexandrei. Familia Măceşanu nu își dorește ca acest dosar să se judece la Tribunalul Olt, susţinând că Gheorghe Dincă a avut în ultimii ani legături strânse cu oamenii influenți din județul Olt, cum ar fi polițiști, judecători, procurori.

Părinții fetei, dar și unchiul acesteia, Alexandru Măceșanu, spun că dețin probe concrete care să dovedească acest lucru, iar din acest motiv cer strămutarea dosarului.


Avocatul familiei a declarat că se îndoieşte de imparţialitatea magistraţilor de la Tribunalul Olt.

„Avem suspiciuni rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorilor. Am sesizat nelegalitatea actului de sesizare instanţei de judecată şi trimiterea cauzei în vederea completării acestui dosar la organele de urmărire penală”, a declarat avocatul familiei Măceşanu, citat de România Tv.

La rândul său, mama Alexandrei Măceşanu şi-a reafirmat convingerea că fata trăieşte.


„În mare parte am citit rechizitoriul procurorilor DIICOT, mi-am dat seama prin declaraţiile lui Dincă prin ce a trecut copilul meu. Noi aşteptăm să se facă dreptate. Nu mai avem încredere în nimeni. Am fost interceptaţi pe durata urmăririi penale. Am spus dintotdeauna şi susţin cu tărie că Alexandra este dusă peste hotare, este traficată”, a afirmat femeia.

Mai întâi se va judeca această cerere de strămutare, iar mai apoi excepțiile.

Dosarul „Caracal” a fost trimis în judecată şi se află în procedura cameră preliminară. Urmează o perioadă de 35 de zile, o perioadă în care familiile victimele pot să depună mai multe cereri și excepții, apoi judecătorul decide dacă trimite dosarul spre judecată, sau în cazul în care consideră că este incomplet, poate chiar să ceară să fie trimis din nou la DIICOT.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

VIDEO: Doi bărbați care stăteau pe o bancă au fost loviți de o mașină, într-o comună din Dolj. Șoferul este căutat de polițiști

Publicat

în

Doi bărbați din Maglavit au ajuns la spital, duminică seara, după ce au fost loviți de o mașină, în timp ce stăteau pe o bancă. Șoferul a fugit de la fața locului, dar a fost identificat, stabilindu-se că este un tânăr din localitate care nu are permis de conducere. 

Polițiștii au stabilit că un autoturism care circula pe raza comunei Maglavit, din direcția Maglavit către Drobeta-Turnu Severin, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț de colectare al apei pluviale.

Din impact, mașina a fost proiectată într-un cap de pod, accidentând totodată, doi bărbați de 31, respectiv 51 de ani, ambii din comuna Maglavit, care erau așezați pe o bancă, amplasată pe trotuar.


În urma evenimentului rutier, bărbații de 31 și 51 de ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul accidentului, plecând într-o direcție necunoscută.

„Din cercetari, polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani, din Maglavit, bănuit că ar fi condus autoturismului implicat în evenimentul rutier. De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul bănuit nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii desfășoară activități pentru depistarea tânărului bănuit de comiterea accidentului, conducerea acestuia la sediul poliției pentru audieri și testarea cu aparatul alcooltest”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Totodată, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luării masurilor care se impun.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VÂLCEA: Două autoturisme și o autoutilitară, implicate într-un accident în comuna Racovița

Publicat

în

Două autoturisme și o autoutilitară au fost implicate într-un accident rutier, duminică, în  comuna Racovița, sat Tuțulești din județul Vâlcea.

Potrivit IPJ Vâlcea, traficul în zonă nu a avut de suferit.

„În acest moment traficul nu este afectat, întrucât pe sensul Vâlcea-Sibiu se circulă normal, iar mașinile care circulă pe sensul Sibiu -Vâlcea au fost deviate prin parcare. Nu este nicio persoană rănită grav, nu știm în acest moment numărul victimelor, dacă se va deplasa cineva la spital”, informează IPJ Vâlcea.


CITEȘTE ȘI: DOLJ: Femeie amenințată cu un pistol la Băilești. Un bărbat a fost reținut

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

DOLJ: Femeie amenințată cu un pistol la Băilești. Un bărbat a fost reținut

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Băilești, județul Dolj, a fost reținut de către polițiști, sâmbătă seara, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

O tânără în vârstă de 19 ani, din Băilești, a sunat la Poliție, sâmbătă seara și a anunțat că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, a fost ameninţată cu un pistol.

La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că, pe o stradă din Băilești, între aplantă şi un bărbat de 38 de ani, din Băilești, a izbucnit un conflict verbal, în urma căruia, bărbatul ar fi amenințat-o cu un pistol.


Totodată, la faţa locului, polițiștii au efectuat controlul corporal al bărbatului, nefiind găsit asupra acestuia obiectul la care tânăra a facut referire.

Oamenii legii au făcut verificări și la locuința bărbatului, aici găsint o armă prevăzută cu un încărcător fără muniție.

„Arma a fost ridicată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, din cercetări, poliţiştii au stabilit că arma în cauză face parte din categoria armelor neletale, despre care, bărbatul a declarat că ar fi achiziţionat-o din Italia şi nu ar fi declarat-o organelor vamale la intrarea în ţară. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.În urma probatoriului administrat de polițiști, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IIPJ Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveamnu.


Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă.

CITEȘTE ȘI: Femeie din Slatina, găsită moartă în casă

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.