Președintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare.
Preşedintele a precizat că ar fi dat un mesaj greșit dacă ”s-ar fi băgat în față”.
„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități, a celor peste 65 de ani și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernului așa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a menţionat președintele Klaus Iohannis.
Acesta a mai spus că atât el cât şi premierul au respectat priorităţile privind vaccinarea.
„Dimpotrivă, decizia a fost să fie vaccinat tot personalul medical. Prima etapă se încheie cu prima doză de vaccinare. Nu am dorit nici eu, nici premierul, să zic asa, cu ghilimele, să ne băgăm în față. Ar fi fost mesajul greșit”, a conchis șeful statului.