Connect with us

ACTUAL

Premierul Florin Cîțu, despre legea pensiilor: „Peste 15 ani este riscul cel mai mare, când cei care îl vor susține vor fi din ce în ce mai puțini”

Publicat

în

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni seara, că în discuţiile cu Comisia Europeană nu s-a stabilit o anumită vârstă de pensionare, dar trebuie asigurată sustenabilitatea fondului de pensii, care ar putea avea probleme peste 15 ani, dacă nu se face nimic.

„Nicio decizie nu a fost luată în acest moment şi nici în discuţia cu Comisia Europeană nu s-a spus ca să fie x sau y vârsta de pensionare. Nu. Ceea ce discutăm cu Comisia Europeană, şi nu e că vrem noi să discutăm, e o recomandare de ţară de ani de zile pentru România, să avem o lege a pensiilor sustenabilă. Şi mai este ceva ce avem discutat cu Comisia Europeană şi este de bun-simţ: să nu mai avem creşteri ad-hoc de pensii. Ca atunci când un partid politic care este aproape de alegeri să vină să crească pensiile cu 40%. Acestea sunt măsuri care destabilizează sistemul de pensii”, a spus Cîţu la Digi24.

Întrebat ce se întâmplă cu fondul de pensii dacă nu se face nimic acum, premierul a răspuns că riscul ar putea apărea în 15 ani.

„Cred că în 15 ani, atunci e riscul cel mai mare, pentru că vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care îi vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini. Legea pensiilor, o să fie o variantă, care acum este discutată de experţi (…). Sunt mai multe probleme, dar sustenabilitatea e una dintre ele. Acea lege a pensiilor o să fie aprobată, o să fie în dezbatere publică, bineînţeles, şi apoi o să fie aprobată de Guvern în proiect de lege. Va merge în Parlament, unde va fi din nou dezbătută public şi vom vedea care va fi varianta finală. Dar obiectivul este de a elimina acest risc de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste 15 ani de zile. S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi”, a afirmat prim-ministrul.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Medicii şi asistenţii din centrele de vaccinare din Slatina, neplătiţi din luna mai. Ce spune DSP

Publicat

în

Medicii şi asistenţii medicali care lucrează în centrele de vaccinare din Slatina aşteaptă mai bine de trei luni ca să-şi primească remuneraţia pentru activitatea prestată.

După un şir de amânări, abia vineri au fost plătiţi banii aferenţi lunii mai. Potrivit unor informaţii, momentul a fost amânat încă din data de 5 iulie. Încă nu se ştie când se va ajunge cu plata la zi.

Banii ar trebui viraţi de Ministerul Sănătăţii către Direcţia de Sănătate Publică, iar DSP îi direcţionează către primării. Administraţiile locale plătesc apoi personalul medical.


CITEŞTE ŞI: Stimulente pentru vaccinare. Ce anunţ a făcut ministrul Sănătăţii

Contactat telefonic, prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, a declarat că a fost informat de DSP că au fost viraţi banii pentru luna mai. Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a putut să explice de ce Ministerul transferă banii cu aşa mare întârziere.

„Potrivit informaţiilor de la DSP, a fost făcută plata pe 21 iulie, de la DSP către primăriile care au centre de vaccinare. Pot exista întârzieri, în funcţie de bănci. Cel puţin pentru luna mai, s-au virat banii”, a declarat Florin Homorean.


În Slatina funcţionează trei centre de vaccinare la fostul Liceu Agricol şi un centru de vaccinare drive-through.

CITEŞTE ŞI: Vaccinarea anti coronavirus cu cea de-a treia doză ar putea demara în septembrie. Ce persoane sunt vizate

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministrul Transporturilor: „Vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne”

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că România va semna, în cel mult două luni, un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice.

Ministrul Transporturilor a anunțat vineri că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice, moderne, scrie Antena 3.

„Acesta va fi un breaking news! În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”, a spus Cătălin Drulă.


Potrivit acestuia, aceasta este parte din „soluția de viitor” și nu cârpeala care se face de zeci de ani, în care sunt reparate locomotive vechi de 40 de ani.

„Consecința subfinanțării cronice din ultimii ani nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei luni sau din ultimele 6 luni, ci de 30 de ani de zile și nu mă feresc să spun asta și am tot spus-o. Ceea ce trebuie noi să facem este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat. Asta nu se poate face din gesturi sau din vorbe, ci cu capitalizare masivă a acestor companii și cu bani de investiții. Nu există eficientizare fără investiții. Eu sunt un liberal și asta este o parte din doctrina liberală. Nu există eficientizare doar din gesturi. A eficientiza costă, fie că e vorba să investești în echipamente care să înlocuiască oameni, fie că e vorba efectiv de capital de lucru: trenuri noi, șine noi ca să fiu specific”, a mai spus ministrul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: Două trenuri de marfă s-au ciocnit în judeţul Constanţa. Traficul feroviar spre şi dinspre Litoral, afectat


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Stații de încărcare pentru mașini electrice, amplasate în Craiova. Nouă locații au fost stabilite

Publicat

în

Nouă stații de încărcare pentru mașini electrice vor fi instalate în Craiova, zonele unde vor fi amplasate fiind aprobate în ședința de consiliu local din această lună. 

Cele nouă locații unde vor fi amplasate aceste stații sunt:

Parcare Piața „Constantin Brâncuși” din zona Gării;


Parcarea de la Piața Mare (Calea Bucureşti, tronsonul cuprins între str. Frații Golești și str. Nicolae Bălcescu);

Parcarea de la Big Craiovița Nouă (bd. Tineretului, tronsonul cuprins între str. George Enescu și aleea Magnoliei);

Parcarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova(str. Tabaci, tronsonul cuprins între bd. 1 Mai și str. Râului);


Zona Parcului Nicolae Romanescu (str. Corneliu Coposu, tronsonul cuprins între calea Unirii și str. Eroilor);

Grădina Botanică (str. Iancu Jianu, tronsonul cuprins între str. Nicolae Titulescu și str. Constantin Lecca);

Parcarea de pe strada Împăratul Traian (tronsonul cuprins între str. Spania și str. Henri Coandă);

Parcarea de pe strada Sf. Dumitru (tronsonul cuprins între Calea Unirii și str. Felix Aderca);

Parcarea de pe A.I. Cuza (tronsonul cuprins între str. Arieș și str. Nicolae Bălcescu).

CITEȘTE ȘI: Poliția Locală Craiova își cumpără cinci mașini electrice

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.