Connect with us

ACTUAL

Pieton SPULBERAT de un autoturism, în Piteşti. Bărbatul a murit la scurt timp

Avatar

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Piteşti, a murit, joi seara, după ce a fost spulberat de un autoturism, pe trecerea de pietoni, pe strada Craiovei din localitate.

Pietonul a decedat, în ciuda eforturilor făcute de echipajele medicale.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 21 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism dinspre Bradu către centru, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat de 53 de ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În urma accidentului, în ciuda eforturilor echipajelor medicale sosite la locului evenimentului, bărbatul a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.


Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Dolj: Accident cu trei victime, între localităţile Giubega şi Galicea Mare

Octavia Hantea

Publicat

în

Trei persoane au fost transportate la spital, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc între localităţile Giubega şi Galicea Mare din judeţul Dolj. 

Două maşini au fost implicate în impact, informează ISU Dolj.

“Accident rutier intre localitatile Giubega si Galicea Mare – DN 56, două auto implicate, trei victime. Intervine Sectia de Pompieri Craiova cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma o ambulanta SMURD si un echipaj SAJ. In urma informatiilor oferite de apelantul la 112, una din masini prezinta scurgeri de combustibil”, a spus Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj.


 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO: Adolescent în vârstă de 16 ani, căutat în râul Jiu, în dreptul unei comune din Dolj. Un elicopter SMURD survolează zona (UPDATE)

Octavia Hantea

Publicat

în

UPDATE: Prin intermediul elicopterului SMURD, care a survolat zona, a fost descoperit cadavrul adolescentului. Conform protocolului, au început manevrele de resuscitare, însî în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție și medicale, băiatul a decedat.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Un adolescent în vârstă de aproximativ 16 ani este căutat în râul Jiu, în dreptul localităţii Coţofenii din Dos, din judeţul Dolj, un elicopter SMURD survolând zona, potrivit reprezentanţilor ISU Dolj. 

La locul intervenţiei au fost solicitaţi şi scafandrii din cadrul ISU Mehedinţi.

“Astăzi, Secția de Pompieri Craiova a fost solicitată să intervină pentru căutarea unui minor dispărut în apele râului Jiu. La fața locului au fost trimise echipaje de căutare-salvare dotate cu ambarcațiuni pneumatice, o ambulanță SMURD, dar și elicopterul SMURD, pentru survolarea zonei, în vederea identificării persoanei dispărute. Intervenția se desfășoară pe râul Jiu, în dreptul localității Cotofenii din Dos. Au fost solicitați în sprijin și scafandrii din cadrul ISU MH, care asigură intervenția de specialitate în zona de competență a ISU Dolj, în baza planurilor de cooperare în vigoare”, a declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru minerii ce vor fi disponibilizaţi. Câţi angajaţi CEO vor pleca acasă până în 2025

Octavia Hantea

Publicat

în

Ordonanța de urgență privind alocările de sume pentru minerii afectați de politica de decarbonare a Uniunii Europene, din exploatări de cărbune și uraniu, a fost adopatată, joi, a anunțat premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern.

Premierul a precizat că până în anul 2025, vor fi disponibilizaţi 9.000 de mineri.

Astfel, peste 2.200 de mineri care vor pleca acasă sunt de la Complexul Energetic Hunedoara, 282  de la Compania Națională a Uraniului și 6.484 de persoane de la Complexul Energetic Oltenia, a mai spus Florin Cîţu.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.