Connect with us

ACTUAL

Petreceri în Dolj, întrerupte de poliţişti şi mascaţi

Avatar

Publicat

în

Mascaţii şi poliţiştii din Dolj au intervenit, seara trecută, pentru a întrerupe mai multe petreceri în Craiova şi localitatea Lipovu.

La Lipovu,  pe o stradă, în dreptul unui imobil ce aparține unui bărbat de 52 de ani, din localitate, a fost organizată o masă privată, unde se asculta muzică la intensitate ridicată, la care participă aproximativ 40 de persoane.

„Bărbatul în cauză a fost sanctionat contraventional conform Legii 55/2020 precum și conform Legii 61/1991. Totodată, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționele conform Legii 55/2020, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 6500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Tot ieri, într-un imobil de pe strada Alexandru cel Bun, din Craiova, a avut loc o petrecere. Poliţiştii au aplicat, de asemenea, amenzi.

„La fața locului au fost directionate echipaje de poliție din cadrul Secțiilor nr. 1,4 si 6 Poliție Craiova, precum și o grupă SAS Dolj care au stabilit că la locația respectivă este în desfăsurare o petrecere la care participă 17 persoane, unde se asculta muzică la intensitate mare. Astfel, a fost identificat organizatorul  petrecerii în persoana unui bărbat de 49 de ani, din localitate, care a fost sanctionat contravenţional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 2000 lei şi conform Lg 61/1991R cu amendă în valoare de 200 lei.

De asemenea, polițiștii au identificat toate persoanele participante la petrecere, fiind aplicate 16 sanctiuni contraventionale conform Legii 55/2020”, a adăugat reprezentantul IPJ Dolj.


Totodată, noaptea trecută, la un imobil de pe strada Bilteni, din Craiova a avut loc o petrecere, în curtea imobilului fiind identificate 5 persoane care ascultau muzică la intensitate mare.

„Patrula de sigurantă publică prezentă la fata locului a identificat organizatorul petrecerii în persoana unui bărbat de 34 de ani, care a  fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 precum și conform Lg 61/1991R, valoarea amenzilor fiind de 2000 de lei. De asemenea, au fost sanctionate și persoanele participante la petrecere conform Legii 55/2020, cu avertisment”, mai transmite IPJ.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Valeriu Gheorghiță: „Certificatul verde european ar putea fi gata la începutul lunii iulie”

Octavia Hantea

Publicat

în

Certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie, a anunțat, vineri seara,  coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Este vorba despre acel document care îi va scuti pe posesori de restricțiile din țările în care călătoresc.

Valeriu Gheorghiță a fost întrebat la Digi24 în ce stadiu este pașaportul de vaccinare la nivelul Uniunii Europene.

„Se așteaptă ca la sfârșitul lunii iunie – început de iulie să fie deja gata acest certificat verde, nu pașaport de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.


El a precizat că documentul va conține trei tipuri importante de informații: dovada de vaccinare, istoricul de trecere prin boală în ultimele 180 de zile sau un test negativ în ultimele 72 de ore.

Medicul a mai spus că la nivelul UE se dorește acces gratuit la testare, tocmai pentru a nu fi condiționată în vreun fel sau altul vaccinarea.

„Acest certificat de fapt scuteşte persoana respectivă de a se supune restricţiilor din anumite ţări legate de împiedicarea răspândirii infecţiei în comunitatea respectivă”, a subliniat el.

Certificatul va fi sub forma unui cod QR. Orice persoană – vaccinată sau cu istoric de trecere prin boală – va putea solicita codul QR, iar acesta se va putea descărca electronic, pe un telefon sau un alt device, exact cum se întâmplă și în cazul adeverinței de vaccinare care se poate descărca de pe platforma de vaccinare.


Codul QR și informaţiile pe care le conține vor putea fi scanate apoi de pe telefon, de exemplu în punctele de trecere a frontierei.

„Noi avem Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor care poate în orice moment să pună la dispoziţie aceste date”, a menționat Gheorghiță. „Mai avem cealaltă bază de date în România, CoronaForms, în care se regăsesc atât rezultatele testelor, cât şi confirmarea unui diagnostic de COVID-19. Practic, ceea ce trebuie să facem este să unificăm aceste baze de date, lucru de care se ocupă STS”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinate.

Există un comitet care lucrează deja la detaliile tehnice și la armonizarea bazelor de date, pentru a fi în grafic cu celelalte țări europene.

Toate informațiile care se vor regăsi în acel cod QR protejează sută la sută datele cu caracter personal. „Și asta se dorește, evident, la nivel european”, a asigurat Valeriu Gheorghiță.

„Esenţa rămâne aceeaşi, de a defini un risc scăzut al unei persoane de a fi purtător al virusului și de a-l transmite celor din jur”, a explicat Valeriu Gheorghiță care este rolul acestui certificat de vaccinare.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Taximetrist bătut și găsit inconștient pe stradă

Octavia Hantea

Publicat

în

Un taximetrist din Sibiu a fost găsit în stare de inconștiență pe o stradă din oraş, după ce agresorul l-a lovit puternic în zona capului. Agresorul este un tânăr de 26 de ani care a comandat livrarea unor produse cu taxiul, pe care le-a luat fără să le plătească.

Potrivit IPJ Sibiu, tânărul de 26 ani este bănuit că în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 0.30, după ce a efectuat o comandă telefonică pentru livrarea unor produse pe strada Fundătura Lupeni din municipiul Sibiu, i-ar fi sustras taximetristului bunurile comandate.

“În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


Potrivit polițiștilor, pentru a-și asigura scăparea și pentru a păstra bunurile sustrase l-ar fi lovit pe taximetrist cu pumnul în zona capului, acesta din urmă căzând pe asfalt și pierzându-și cunoștința.

Victima, un sibian în vârstă de 40 de ani, a fost găsită de persoane apropiate în jurul orei 5.30 și a fost transportată la spital, unde cadrele medicale au apreciat că rănile suferite i-au pus viața în pericol.

Polițiștii l-au identificat și prins vineri seara pe autor, acesta fiind reținut 24 de ore. Tânărul este cercetat pentru tâlhărie calificată.


“Pacientul a fost diagnosticat cu TCC și fracturi craniene, a fost internat în cadrul Secției Clinice Neurochirurgie unde se află sub supraveghere și tratament de specialitate”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

Sursa foto: Ora de Sibiu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Rezultate dezastruoase la concursul pentru casele județene de sănătate. Doar 5 candidați au promovat

Octavia Hantea

Publicat

în

A fost dezastru total la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director al Casei de Asigurări de Sănătate din 35 de judeţe şi din Bucureşti, precum şi al Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti care a avut loc, joi.

Din cei 33 de concurenți care s-au prezentat, doar 5 au luat note de trecere, de minim 7. Asta, în condițiile în care 54 de candidaţi fuseseră admişi pentru proba scrisă a concursului de directori ai CAS-urilor judeţene, dar 21 nici măcar nu s-au mai prezentat la proba scrisă, notează stiri pe surse.ro.

Rezultatele examenului scris au fost făcute de Vlad Voiculescu, cel care a fost demis din funcția de ministru al Sănătății.


”Tocmai s-au afișat rezultatele examenului național scris pentru casele județene de sănătate.

5 din 33 au promovat.

Ca să promovezi trebuia notă de peste 7.


19 candidați au luat sub 5.

26 candidați au luat sub 6.

21 nu s-au prezentat la concurs.

Mai e mult până departe.

Concursurile pe bune sunt însă un început bun”, a anunțat Vlad Voiculescu.

Potrivit CNAS, contestații se pot depune până în 10 mai la sediul instituției.

Candidații care au obținut peste 7 vor susține un interviu în următoarele zile.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.