AcasăACTUALPersoanele care îngrijesc un pacient bolnav de cancer vor beneficia de concediu...

Persoanele care îngrijesc un pacient bolnav de cancer vor beneficia de concediu şi de indemnizaţie. Legea a fost promulgată

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea ce prevede că asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu şi de indemnizaţie.

- Publicitate -

„Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, prevede actul normativ.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10, mai prevede legea.


Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, precum şi şedinţele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

În fiecare an în care primeşte concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică. De aceleaşi drepturi beneficiază şi pacientul cu afecţiuni oncologice.

În situaţia pacientului cu afecţiuni oncologice care are handicap auditiv ori surdocecitate, acesta are dreptul inclusiv la un interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz.


„Indemnizaţiile (…) se pot transfera în ţările în care asiguraţii îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte”, se arată în actul normativ.

Legea va intra în vigoare la două luni de la data publicării, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la şedinţele de consiliere psihologică şi drepturile pacienţilor de a avea interpreţi ai limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz, care intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI: Secția de sterilizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova intră în reabilitare

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri