Connect with us

ACTUAL

Organizațiile Pacienților Cronici, despre suspendarea tratamentelor și operațiilor: „Lipsă de responsabilitate din partea autorităților să închidem din nou spitalele”

Publicat

în

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) solicită revenirea asupra deciziei de închidere a spitalelor pentru pacienții cronici, menționând că cei care nu sunt o urgență în prezent, vor deveni astfel de cazuri în viitor sau, mai grav, nu vor mai putea fi salvați. 

Reprezentanții COPAC se declară revoltați de modul în care s-a luat decizia suspendării tratamentelor și intervențiilor chirurgicale care nu reprezintă urgențe.

„Reamintim autorităților că 88% dintre pacienții tratați cu cancer au decedat în 2020, potrivit unor date și declarații oficiale și 25% dintre pacienții cu boli cardiovasculare nu au mers deloc la medic, potrivit unui studiu COPAC”, susțin aceștia.


„Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităților să închidem din nou spitalele pentru pacienții cronici. Pandemia nu va pleca așa ușor, iar pacienții cronici vor plăti, unii chiar cu viața. În plus și statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicațiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeași soluție ca la început să închidem spitalele, în condițiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

COPAC solicită autorităților să revină asupra deciziei, să găsească alte soluții pentru bolnavii de COVID și să nu pună în pericol viața pacienților cronici.

Spitalele publice suspendă pentru 30 de zile operațiile și tratamentele care nu sunt urgente, a anunțat luni secretarul de stat Raed Arafat.


„Suntem nevoiți să emitem un ordin de 30 de zile care prevede că, începând cu data emiterii acestuia, managerii spitalelor publice cu paturi dispun măsuri de suspendare a internărilor pentru operații și tratamente care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogranate”, a declarat Raed Arafat.

CITEȘTE ȘI: BREAKING | CNSU cere asistenţă internaţională pentru medicamente şi concentratoare de oxigen

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

DOLJ: Bătrâna din Craiova, dată dispărută, a fost găsită pe un câmp de lângă Almăj

Publicat

în

Polițiștii doljeni au găsit-o, duminică după-amiaza, pe bătrâna în vârstă de 72 de ani, din Craiova, dispărută de la domiciliu în dimineaţa zilei de ieri.

Potrivit IPJ Dolj, căutările s-au desfășurat în locurile și mediile pe care bătrâna le frecventa, zona adiacentă locuinței acesteia, piețe, centre comerciale.

Întrucât aceasta a fost văzută, ca urmare a vizionarii unor imagini, surprinse de camerele de supraveghere în zona de ieșire din Craiova către Filiași, polițiștii au început căutarile în zona respectivă și în localitățile limitrofe, respectiv Almăj și Ișalnița.


„Astfel, în această după-amiază, bătrâna a fost găsită teafără, de o echipă formată din poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melinești și Postului de Poliție Almăj, pe un câmp din extravilanul comunei Almăj. Din fericire, aceasta se afla în stare bună, fiind predată de polițiști familiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Secției 6 Poliție Craiova, Secției 1 Poliție Rurală Melinești, Serviciului Criminalistic Dolj, precum și jandarmi din cadrul IJJ Dolj și GJMb Craiova.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Razie în trafic, la Craiova. O șoferiță a fost prinsă drogată la volan, alte sute de amenzi date pentru viteză


 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Accident mortal într-o localitate din județul Argeș. Un adolescent de 16 ani a decedat, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Publicat

în

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Berevoești, județul Argeș, a decedat și un tânăr a ajuns la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Bughea de Jos. 

Potrivit IPJ Argeș, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Godeni, care conducea un autoturism pe DJ 732 C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în partea stângă a drumului.

„În urma accidentului, un minor de 16 ani, din Berevoești, pasager în autoturism a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital”, au precizat reprezentanții IPJ Argeș.


Pompierii care au ajuns la fața locului au menționat că mașina s-a răsturnat și apoi a revenit în poziția inițială.

În interior de aflau patru  tineri, iar dintre aceștia, șoferul și pasagerul din dreapta au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„La fața locului, pompierii au găsit pasagerul din dreapta cu vârsta de 16 ani, inconștient, pe care l-au extras și l-au predat ulterior unui echipaj SAJ. Șoferul cu vârsta de 21 de ani a fost preluat de un alt echipaj al SAJ. Militarii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul intervenție”, informează ISU Argeș.


Polițiștii vor întocmi un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, continuând verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | Razie în trafic, la Craiova. O șoferiță a fost prinsă drogată la volan, alte sute de amenzi date pentru viteză

Publicat

în

O femeie în vârstă de 31 de ani, din Craiova, este cercetată penal, după ce sâmbătă a fost prinsă drogată la volan. Alți doi craioveni au rămas fără permis, din cauza vitezei cu care circulau prin oraș. 

Porivit IPJ Dolj, cu ocazia unui control efectuat, femeia a fost testată cu aparatul alcooltest care a indicat un rezultat negativ.

De asemenea, aceasta a fost testată şi cu aparatul Drug Test care a indicat un rezultat pozitiv.


„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

În ceea ce-i privește pe cei doi bărbați, unul circula cu mașina având o viteză de 114 km/h, iar celălalt cu 103 km/oră.

În ultimele 48 de ore, peste 100 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova, formaţiunilor rutiere din cadrul subunităţilor precum şi poliţişti de ordine publica cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație.


Au fost aplicate 218 sancțiuni în cazul șoferilor care nu au respectat legea, din care 113 amenzi pentru depăşirea vitezei legale, în valoare totală de peste 60.000 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 21 de permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au constatat 15 infracțiuni la regimul circulației rutier.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Femeie din Craiova dispărută de acasă, căutată cu un câine de urmă

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.