AcasăACTUALOprescu (CJ Olt): "Capacitatea spitalului, în ceea ce priveşte locurile de COVID,...

Oprescu (CJ Olt): „Capacitatea spitalului, în ceea ce priveşte locurile de COVID, este deja aproape de maximum”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că se caută soluţii pentru creşterea numărului de locuri pentru suspecţii şi bolnavii de COVID-19 de la Spitalul Slatina. „Situaţia este una gravă”, arată acesta.

Oprescu a arătat că, miercuri, Spitalul Slatina nu mai dispunea de locuri de internare a pacienţilor suspecţi de COVID-19.

„Situaţia este una gravă. Lucrurile nu se îndreaptă către o direcţie bună. Capacitatea spitalului în ceea ce priveşte locurile de COVID, deja este aproape de maximum. De asemenea, ieri am avut probleme cu locurile de suspecţi. Erau locurile ocupate la maximum şi nu avem unde să mai ducem pacienţi. Lucrurile nu sunt deloc în regulă, în momentul de faţă. Aşteptăm, pentru că locurile din spitalul nostru atât de COVID-19, cât şi de suspecţi sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii. Noi nu le putem folosi la liber. Aşa cum ştiţi, Spitalul Slatina nu este spital COVID. Tratăm cazuri de COVID-19, dar trebuie să ţinem Pavilionul Central şi Blocul Materno-Infantil curate de infecţia SARS-CoV2, să putem trata toate cazurile din judeţ pe celelalte boli. Aşa cum ştiţi, o dată cu apariţia pandemiei de coronavirus, celelalte boli n-au stat pe loc. Oamenii se îmbolnăvesc şi de alte lucruri, nu doar de COVID şi atunci trebuie să tratăm şi celelalte boli”, a arătat preşedintele CJ Olt.

El a arătat că o soluţie pentru această criză ar putea fi folosirea şi mai multor spaţii din fostul sediu al Spitalului de Neuropsihiatrie, situat pe strada Drăgăneşti din Slatina.

„Nu mai avem alte spaţii unde să putem aloca locuri pentru COVID-19. O să încercăm o reorganizare. Aşa cum ştiţi, din această vară, Secţia de Psihiatrie de pe Drăgăneşti s-a mutat într-o clădire nouă. Acolo, ne-a rămas spaţiul gol şi am internat cazurile uşoare de COVID-19. De astăzi sau de mâine, în funcţie de când vom termina organizarea unui flux separat, vom interna şi suspecţi pentru a face locuri. Numai că, aşa cum ştiţi, clădirile de pe Drăgăneşti sunt la limita condiţiilor de tratare a unor pacienţi, în sistemul de sănătate. De aia am şi renunţat la spaţiul de acolo. Nu s-au făcut mari reparaţii. Ne apropie de medicina de război. Sunt cazuri peste capacitatea spitalelor, nu numai la noi”, a spus Marius Oprescu.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri