Connect with us

ACTUAL

OLT | Tânăr din Giuvărăști, arestat preventiv după ce a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani care fusese dată dispărută

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Giuvărăști, județul Olt, a fost arestat preventiv, existând suspiciuni că a întreținut raporturi sexuale cu o fată în vârstă de 12 ani.  

Minora este din comuna Tia Mare și a fost dată dispărută, de către tatăl ei, în data de 25 ianuarie.

În urma investigațiilor efectuate de poliţişti, aceasta a fost găsită la locuinţa unui tânăr de 22 de ani, din comuna Giuvărăşti. Fata le-a spus oamenilor legii că nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Au existat neconcordanțe cu privire la declarațiile copilei, fapt pentru care au fost continuate cercetările.

„Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, iar în data de 26 ianuarie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, iar la data de 27 ianuarie a.c., instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile”, au menționat reprezentanții IPJ Olt.

Acesta a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

INCENDIU la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova. Trei medici şi un pacient au nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

în

Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs în această seară de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova (unitate non-COVID-19):

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, patru saloane de la parterul spitalului au fost inundate cu fum. La acest moment, patru persoane necesită îngrijiri, dintre acestea trei sunt cadre medicale și una este pacient.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Primele două cazuri de infecare cu tulpina braziliană a coronavirusului, depistate în România

Publicat

în

Primele două cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului au fost confirmate în România. Este vorba despre doi bărbați din București, de 38 și 57 de ani, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.

„Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat, de către laboratorul INBI Balș, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul INSP, citat de Digi 24.

Potrivit acestuia, unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID 19. „Sursa nu poate fi precizată”, menționează INSP.

Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.

Ancheta epidemiologică pentru cele două cazuri este în desfășurare.

În urmă cu 3 zile, au fost anunțate și primele două cazuri din România confirmate cu varianta sud-africană a coronavirusului.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO. Excavator care lucrează la Drumul Expres Craiova-Piteşti, lovit de un tren

Publicat

în

Un excavator al societăţii care lucrează la Drumul Expres Craiova-Piteşti a fost lovit de un tren, luni, în zona comunei Milcov din judeţul Olt.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu a declarat că în accident au fost implicate un automotor și un excavator.

Doi bărbaţi au fost răniţi, în urma accidentului.

„În urma evenimentului, conducătorul excavatorului, în vârstă de 54 de ani, din comuna Bordeiești, județul Vrancea, a fost rănit.

Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conștient, politraumatizat prin accident feroviar și transportat la UPU Slatina.

Echipajul SMURD a mai asistat la locul evenimentului un bărbat aflat în automotor, în vârstă de 41 de ani, din comuna Șopârlița, cu traumatism la membrul inferior drept. Pacientul a refuzat transportul la spital”, a declarat reprezentantul ISU.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.