AcasăACTUALOlt: Şoferi, prinşi băuţi la volan. Reacţia poliţiştilor

Olt: Şoferi, prinşi băuţi la volan. Reacţia poliţiştilor

Mai multe dosare penale au fost deschise de poliţiştii olteni, în ultimele zile, unor şoferi care au fost depistaţi conducând autoturisme, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cel mai alarmant caz este al unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Bârza, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt şofer, în vârstă de 40 de ani, din Găneasa, a fost depistat la volan având o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Totodată, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Slatina, a fost depistat pe drumul judeţean DJ 677, în comuna Cârlogani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Pentru fiecare constatare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.

În perioada 06 – 12 decembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Olt și ai structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfăşurat acțiunea ”Alcohol&Drugs.


Astfel, zilnic, pe drumurile publice din județ au acționat 50 de polițiști rutieri.

Au fost testați aproximativ 1.000 de conducători auto și au fost constatate 8 infracțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și 24 de contravenții aplicate conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului, cu o alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

CITEŞTE ŞI: Un pianist şi proprietarul unui magazin de piese auto între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în CA ale unor spitale. Ce spune Rafila

- Advertisement -spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Advertisement -spot_img
spot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri