AcasăACTUALOLT | Bărbat găsit decedat pe un câmp din localitatea Şebăneşti

OLT | Bărbat găsit decedat pe un câmp din localitatea Şebăneşti

spot_img

Un dosar penal a fost întocmit de către poliţiştii din judeţul Olt, după ce, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat, pe un câmp din localitatea Șerbănești. 

- Publicitate -

Iniţial, prin apel telefonic, s-a anunţat faptul că bărbatul era căzut. Ajunşi la faţa locului, medicii l-au resuscitat, fără niciun rezultat însă.

Surse din cadrul anchetei spun că acesta era cunoscut ca având probleme cardiace.


„În această dimineață, în jurul orei 10.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe un câmp, din comuna Șerbănești, se află un bărbat căzut, posibil decedat. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, din comuna Șerbănești, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.

Bărbatul nu prezenta urme vizibile de violență pe corp, dar conform legii, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Patru afgani ascunși printre covoare, depistați de polițiștii de frontieră doljeni


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri