Connect with us

ACTUAL

Nu mai este necesar actul de proprietate la încheierea contractelor de energie

Publicat

în

ANRE anunță că nu mai este necesar actul de proprietate la încheierea contractelor de energie. Precizează că o declarație pe proprie răspundere e suficientă.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a simplificat procedurile de contractare și de stabilire a consumului de energie electrică pentru clienții finali. Astfel, Autoritatea a eliminat obligativitatea prezentării/depunerii la furnizor de către client a actelor de spațiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.

CITEŞTE ŞI: Câte persoane și-au schimbat contractul pentru energie până în prezent


Principalele schimbări:

1. Flexibilizarea procesului de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice de către clienții finali prin eliminarea prezentării/depunerii la furnizor de către client a actelor de spațiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice şi introducerea declarațiilor pe proprie răspundere cu privire la dreptul de folosință al spațiului. Astfel, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se realizează pe baza:

acordului solicitantului exprimat în scris, aferent cererii de încheiere a contractului, sau telefonic, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
copiei actului de identitate/certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al solicitantului;
declarației pe proprie răspundere a solicitantului:


(i) privind deținerea unui drept locativ, cu precizarea calității sale (proprietar/coproprietar, unic moștenitor, comoștenitor, soț, chiriaș, beneficiar rentă viageră etc);

(ii) privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spațiul pentru care se solicită încheierea contractului, iar în cazul în care se dovedește contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declarației, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și prin acord tacit.

2. Detalierea conținutului ofertei-tip şi a conținutului ofertei din contractul de furnizare a energiei electrice în ceea ce privește elementele de preț incluse, aşa cum se precizează şi în anexa nr.1 din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE.

O ofertă-tip de furnizare publicată de furnizor pe pagina proprie de internet şi la punctul unic de contact nu poate fi modificată în perioada de valabilitate a acesteia, iar clientul final poate încheia contractul de furnizare a energiei electrice în baza ofertei-tip, dacă data transmiterii de către clientul final a cererii de încheiere a contractului în baza ofertei-tip este în perioada de valabilitate a ofertei-tip şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în aceasta, după caz.

3. Convenția de consum încheiată de către furnizor cu clientul final devine obligatorie, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate și pentru facturarea serviciilor de distribuție în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare; datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuție se stabilesc de către operatorul de distribuție, după caz, pe baza:

(i) consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat ținând cont de cele mai recente citiri efectuate de operatorul de distribuţie;

(ii) profilului de consum specific, determinat de operatorul de distribuţie pentru categoria respectivă de client final în cazul în care pentru locul de consum nu există istoric de consum.

Operatorii de distribuție au obligația de a asigura accesul gratuit fiecărui client final şi al furnizorului acestuia la informaţiile din baza de date prin accesarea paginilor web ale acestora, astfel încât fiecare client final de energie electrică să își poată accesa propriul istoric de consum.

sursa: biziday

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Mesajul premierului pentru ministerele care au cerut bani și nu i-au cheltuit în primele șase luni

Publicat

în

Ministerele care nu au cheltuit, în primul semestru, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni, a transmis, luni, prim-ministrul Florin Cîţu.

„Cum am promis, rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuţiei bugetare pentru fiecare minister în parte. Articolul 56 (1) – Până la data de 25 iulie 2021, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanţelor o analiză a execuţiei bugetare pe primele 6 luni faţă de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor articolului 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) – Pe baza analizei prevăzute la alineat (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferenţa dintre programul semestrului I şi execuţia bugetară pe primele 6 luni. Rezultatele analizei execuţiei bugetare, analiză care nu are legatură cu protocolul, vor fi prezentate public. Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic, arată premierul.


CITEȘTE ȘI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Impact între două mașini, în Craiova. Un bărbat a ajuns la spital

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Dăbuleni, județul Dolj, a ajuns la spital, luni, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. 

Evenimentul a avut loc pe strada Câmpia Islaz din Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Calafat, pe strada Câmpia Islaz din Craiova, la intersecţia cu strada Bibescu, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Dăbuleni.


În urma impactului, un bărbat de 37 de ani, din Dăbuleni, pasager dreapta faţă în autoturismul condus de șoferul în vârstă de 62 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO. GRAV accident în judeţul Olt. Trei persoane au murit, după impactul dintre un TIR şi un autoturism


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bărbat găsit împușcat în curtea casei

Publicat

în

Un bărbat a fost găsit decedat, luni, în curtea locuinţei sale din localitatea Spătăreasa, judeţul Vrancea, pe cadavru fiind observată o plagă produsă prin împuşcare.

“Dispeceratul (…) a fost sesizat cu privire la faptul că în comuna Ciorăşti, sat Spătăreasa, un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din localitate, care prezenta o plagă prin împuşcare”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.


Conform sursei citate, decesul a fost constatat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă judeţean deplasat la faţa locului.

O echipă operativă din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetarea la faţa locului. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

“Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.


CITEȘTE ȘI: Un primar s-a sinucis. A fost găsit împuşcat

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.