Connect with us

ACTUAL

Noul ministru al Sănătății a explicat de ce este dificil să suplimenteze numărul de paturi ATI

Publicat

în

Noul ministru al Sănătăţii a declarat că lipsa personalului este principala problemă cu care se confruntă autorităţile în vederea suplimentării numărului de paturi de Terapie Intensivă.

Mihăilă a anunţat că situaţia va fi reevaluată în Bucureşti, unde momentan este cea mai mare problemă.

De asemenea, Ioana Mihăilă a explicat că un medic se pregăteşte, în medie, în 11 ani, aşa că problema numărului de paturi ATI „nici de pe o lună pe alta şi nici chiar de pe un an pe altul”, chiar dacă pandemia durează de mai bine de un an.


„Aşa cum a discutat şi ministrul anterior, problema, din nou, nu este legată doar de numărul de paturi, ci de echipele de medici şi asistente medicale pregătite să trateze corespunzător pacienţii din secţiile de Terapie Intensivă. Tot astăzi, împreună cu doamna director de la Asistenţă Medicală vom reevalua care este situaţia în Bucureşti, pentru că înţeleg că acolo este cea mai mare problemă, şi vom vedea dacă putem cumva să redimensionăm şi să regândim secţiile de Terapie Intensivă”, a declarat, Ioana Mihăilă, conform News.ro.

Noul ministru al Sănătăţii a fost întrebat de ce nu a putut fi rezolvată problema numărului de paturi ATI, în condiţiile în care pandemia durează deja de mai mult de un an.

„Durează 11 ani să pregătim un medic, cu anii de facultate şi cu cei cinci ani de rezidenţiat, în medie. E evident că nu avem cum să rezolvăm lucrurile nici de pe o lună pe alta şi nici chiar de pe un an pe altul. Voi încuraja universităţile – şi voi avea o întâlnire cu universităţile săptămâna viitoare, dar problemele cu pregătirea personalului vor putea fi rezolvate doar pe termen mediu şi lung”, a răspuns Ioana Mihăilă.


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

GRAV accident în Argeş. Motociclist intrat într-un cap de pod (UPDATE)

Publicat

în

UPDATE: Din păcate, a fost constatat decesul motociclistului.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un grav accident rutier s-a petrecut, marţi seara, pe drumul DJ 703 D, în comuna Vedea din judeţul Argeş. Un motociclist a intrat într-un cap de pod.

„Accident rutier,  motociclist întrat intr-un cap de pod (posibil traumatism sever), în comuna vedea. Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj de terapie intensivă mobilă”, transmite ISU Argeş.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Autoturism căzut pe calea ferată, în Vâlcea. Patru persoane rănite (FOTO&VIDEO UPDATE)

Publicat

în

Un autoturism a căzut pe calea ferată, în zona centurii staţiunii Călimăneşti din judeţul Vâlcea, patru persoane fiind rănite, potrivit ISU.

Sursa citată arată că intervin pompierii SMURD şi echipaje de la Ambulanţă. Trei persoane sunt transportate către UPU Vâlcea, iar una refuză transportul la spital.

“Accident rutier pe centura orașului Călimănești, un autoturism cazut pe calea ferată. Sunt anunțate 4 victime, nu sunt persoane încarcerată. Pompierii militari intervin cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ cu o ambulanță”, transmite ISU Vâlcea.


La faţa locului au ajuns şi poliţiştii. Aceştia au precizat că nu este afectat nici traficul rutier și nici cel feroviar.

“Polițiștii Serviciului rutier și Poliției orașului Călimănești intervin în acest moment la un accident rutier în orașul Călimănești, pe DN7CC la kilometrul 6. Din primele date, în urma accidentului ar fi rezultat patru victime acestea fiind conștiente. Se pare că un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi ajuns pe acostamentul căii ferate. Nu este afectat nici traficul rutier și nici cel feroviar”, transmite IPJ Vâlcea.

CITEŞTE ŞI: ANGAJĂRI la Jandarmerie. Sunt scoase la concurs 700 de locuri, din SURSĂ EXTERNĂ, iar înscrierile încep mâine


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO. Bărbatul din Olt care şi-a răpit fosta concubină, reţinut pentru 24 de ore

Publicat

în

Bărbatul din Dobrosloveni care şi-a răpit fosta concubină a fost reţinut pentru 24 de ore, marţi seara.

Potrivit poliţiştilor, împotriva bărbatului exista deja un ordin de protecţie pe o perioadă de şase luni, care expira în noiembrie 2021.

„În continuarea cercetărilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au dispus reținerea bărbatului de 31 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsite de libertate și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse, pe numele bărbatului fiind deja emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, pe o perioadă de 6 luni, cu valabilitate până în luna noiembrie 2021”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.


Bărbatul de 31 de ani a fost săltat de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, şi-a răpit fosta concubină, o femeie de aceeaşi vârstă, din Caracal.

Potrivit IPJ, femeia a fost luată cu forţa, din faţa Primăriei Dobrosloveni, şi pusă într-o maşină.

La fața locului, s-au deplasat efective sporite de polițiști, desfășurându-se activități complexe pentru identificarea autoturismului în cauză și depistarea femeii. Maşina bărbatului a fost interceptată, pe drumul naţional DN 6.


CITEŞTE ŞI: Olt: Femeie din Caracal, răpită de fostul concubin

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.