Connect with us

ACTUAL

Modificări în programul Zilelor Craiovei, de 1 Iunie, din cauza condițiilor meteo

Publicat

în

Mai multe acțiuni programate pentru ziua de 1 Iunie au fost reprogramate sau au suferit modificări cu privire la locație, din cauza condițiilor meteo, a codului galben de instabilitate atmosferică. 

Potrivit RAADPFL Craiova, vizita la serele din Parcul Nicolae Romanescu se amână pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Pe de altă parte, reprezentanții Teatrului Colibri anunță că  spectacolul de gală Regatul Copilăriei, programat pe 01 iunie, în cadrul Zilelor Craiovei, la Teatrul de vară, se mută pe scena instituției de cultură.


„Astfel, marți, 01 iunie, de la ora 18:00, copiii sunt așteptați la Teatrul Colibri să se bucure de o incursiune prin lumea poveștilor din repertoriu. Pe copii îi sărbătoresc actorii: Oana Stancu, Daniel Mirea, Geo Dinescu, Marin Fagu, Robert Iovan, Ionica Dobrescu, Emanuel Popescu, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Cosmin Dolea, Alis Ianoș.

Intrarea la spectacol este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sală se face începând cu ora 17:15, respectând următoarele reguli:


purtarea măștii este obligatorie;

accesul în sală se face după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și efectuarea triajului observațional epidemiologic; distanțarea fizică în sală făcându-se și prin păstrarea a 3 scaune libere între spectatori. Un adult poate sta lângă maximum 2 minori.

nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37,3°C!

după ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Accident rutier pe DN 64, în Vâlcea. O femeie rănită

Publicat

în

O femeie a fost rănită, vineri seara, într-un accident rutier petrecut pe drumul național DN 64 în localitatea Băbeni din județul Vâlcea.

În accident au fost implicate două autoturisme.

„Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un eveniment rutier în localitatea Băbeni, Drumul național 64, km 96, fiind implicate două autoturisme. Din accident a rezultat rănirea unei femei, soferița uneia dintre mașini, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Traficul nu este afectat”, transmite IPJ Vâlcea.


CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Accident în Piteşti. Tânăr lovit de o maşină de poliţie

Publicat

în

Un tânăr a fost lovit de o autospecială de poliţie, vineri după-amiaza, în cartierul Craiovei din Piteşti.

Colegii poliţiştilor care se aflau în autospecială au deschis o anchetă.

„În urmă cu puțin timp, un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliție Pitești, aflat în patrulare, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pieton, pe raza de competență. Din fericire, în urma evaluării de către echipajul medical solicitat la fața locului, a rezultat că tânărul implicat nu a suferit leziuni. La acest moment, polițiștii rutieri desfășoară verificări pentru stabilirea naturii evenimentului rutier și luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.


CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Doi tineri din Republica Moldova, cu rezidenţă în Craiova, arestaţi pentru trafic de droguri

Publicat

în

Doi tineri din Republica Moldova, cu rezidenţă în Craiova, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unor percheziţii desfăşurate de procurorii DIICOT, fiind bănuiţi de trafic de droguri de risc şi mare risc şi trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc.

Anchetatorii au descoperit droguri tip timbre şi alte tipuri de droguri de risc şi mare risc, precum şi dispozitive de mărunţire a drogurilor.

Procurorii DIICOT arată că cei doi tineri ar fi comandat drogurile printr-o reţea de internet şi le-ar fi  primit prin poştă, iar, ulterior, le-ar fi consumat sau le-ar fi pus în vânzare către diverse persoane.


CITEŞTE ŞI: Accident cu două maşini implicate, în apropiere de Slatina, la Recea. O persoană a murit

În urma percheziţiilor, 3 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, în vederea audierii şi continuării cercetărilor în cauză.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 2 persoane, un tânăr, de 23 şi un altul, de 26 de ani, cetăţeni moldoveni, cu rezidenţă în Craiova.


Ulterior, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele celor 2 tineri.

„În cauză, cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc”, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Dolj.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

CITEŞTE ŞI: FOTO: Trafic rutier închis, la ieşirea din Slatina spre Craiova, pentru lucrări la reţeaua de apă şi canal. Rute ocolitoare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.