AcasăACTUALMinistrul Sănătății recomandă purtarea măştii. Ce spune despre valul 6 al pandemiei...

Ministrul Sănătății recomandă purtarea măştii. Ce spune despre valul 6 al pandemiei Covid

spot_img

Ministrul Sănătăţii estimează o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID în perioada urmatoare. “Am făcut apel public să utilizăm masca în spaţiile închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun este esenţială”, a declarat Alexandru Rafila.

- Publicitate -

Austria este prima ţară din Uniunea Europeană care reintroduce restricţiile anti-COVID. Astfel, măştile FFP2 vor fi din nou obligatorii în interior, scrie Antena 3.

Decizia vine pe fondul creşterii numărului de cazuri noi, în timp ce ministrul Sănătăţii de la Viena recunoaşte că relaxarea restricţiilor a venit prea devreme.


Şi Statele Unite trebuie să se aștepte la creșterea numărului de îmbolnăviri, va fi un nou val de COVID, avertizează doctorul Anthony Fauci, coordonatorul programului federal de combatere a bolilor infecțioase din America.

În timp ce Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că suntem departe de sfârșitul pandemiei, judecând după tendință de creștere a numărului cazurilor din ultima perioadă.

Alexandru Rafila susţine că s-a trecut la o relaxare bruscă.


“Am făcut apel încă de acum două-trei săptămâni la o relaxare etapizată, care nu a fost posibilă. Decizia politică a fost diferită şi s-a trecut la o relaxare bruscă. Am făcut apel public să utilizăm masca în spaţiile închise aglomerate, în mijloacele de transport în comun este esenţială. În mod evident, în România cifrele s-au stabilizat. Eu intuiesc o uşoară creştere a numărului de cazuri . Vedem ce se întâmplă în alte ţări, aşa că recomandarea rămâne valabilă”, a afirmat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății spune că un eventual val șase de COVID poate fi luat în calcul din această toamnă şi ar presupune o altă tulpină care să se transmită susținut în comunitate.

“Un eventual val șase, după opinia noastră, poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puțin în această primăvară, credem noi, dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă.

Dar nu putem discuta de un val șase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val șase.

CITEȘTE ȘI: Spitalul Târgu Jiu continuă cu programul de primire a pachetelor pentru pacienții internați. Vizitele încă nepermise

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri