AcasăACTUALMinistrul Sănătății, despre târgurile de Crăciun din țară: „Dacă oamenii vor să...

Ministrul Sănătății, despre târgurile de Crăciun din țară: „Dacă oamenii vor să aibă niște sărbători cât mai apropiate de normalitate, ar trebui să se comporte mai precaut”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a vorbit despre măsurile care ar putea fi aplicate pentru Crăciun şi Revelion pentru gestionarea pandemiei.

Ministrul Sănătăţii s-a arătat îngrijorat de felul în care decurg pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, mai exact la târgurile de Crăciun din Bucureşti şi Brașov şi Sibiu.

Ministrul trage un semnal de alarmă şi înseamnă populaţia la precauție pentru a ne putea bucura de Crăciun şi Revelion în condiţii de normalitate.


„Dacă vor să aibă sărbători apropiate de normalitate, să se comporte precaut”

Întrebat dacă s-au discutat măsuri sau relaxări în contextul pandemiei COVID-19, Alexandru Rafila a spus:

„Mi-e greu să vă spun acum ce se va întâmpla peste 3 – 4 săptămâni, dar eu am o preocupare față de ceea ce se întâmplă în acest moment.


Am văzut pe la târgul de Crăciun de la Brașov că era o mare frenezie, am văzut niște concerte care nu aveau nimic de-a face cu măsuri de bază care să prevină transmiterea. Eu cred că dacă oamenii vor să aibă niște sărbători cât mai apropiate de normalitate, ar trebui să se comporte mai precaut în această perioadă”, a declarat Alexandru Rafila.

Referitor la măsurile de protecţie impuse de alte state la târgurile de Crăciun, mai exact masca de protecţie şi certificatul verde de vaccinare, ministrul a precizat că este vorba de mentalitatea şi de obișnuinta de a respecta regulile

„Nu e nimic complicat, dar să știți că și dacă ești într-un spațiu aglomerat și porți masca, tot nu e nimic complicat, dar e o chestiune de mentalitate și de obișnuință de a respecta câteva reguli și de a ne respecta unul pe altul.

Masca e obligatorie, dar din ce am văzut eu acum câteva zile la un concert de la Sala Palatului, era obligatorie, dar nu o purta nimeni! Adică și obligativitatea asta, că noi tot discutăm despre introducerea unor măsuri legislative, dar măsurile legislative sunt una și respectarea lor e cu totul și cu totul altceva și aici, lucrul ăsta se leagă se faptul că unii oameni cred tot felul de lucruri care mai de care mai fantasmagorice. Eu cred că e o chestiune legată de lipsa de educație”, a mai explicat ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila la B1, citat de DCnews.ro.

Referitor la măsurile care ar putea fi impuse de Crăciun şi Revelion, Alexandru Rafila a subliniat că asta va depinde de contextul epidemiologic din acea perioadă.

„Trebuie văzut contextul epidemiologic, că nu o să ia nimeni vreo măsură fără să vadă care este evoluția. Noi acum suntem în scenariul verde, dar nu contează numai asta. Contează și care este trendul, dacă trendul va fi descrescător sau crescător”, a mai spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, s-a arătat îngrijorat de felul cum s-au organizat târgurile de Crăciun din Capitală, acolo unde măsurile de protecţie, mai ales distanţarea nu sunt respectate.

„Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat. În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm. Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia pe care o să o întâmpinam de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie. Faptul că ne aflam pe un trend descendent ar trebui consolidat. Măcar să se golească spitalele. Încă sunt cifre îngrijorătoare. Așteptările doar din partea Ministerului Sănătății sunt insuficiente”, a precizat Alexandru Rafila.

CITEȘTE ȘI: Cine poate participa la parada de Ziua Naţională. Reguli de respectat

 

- Advertisement -spot_img
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri