AcasăACTUALMinistrul Sănătăţii: Dacă vor fi cazuri multe de COVID-19, dar cu o...

Ministrul Sănătăţii: Dacă vor fi cazuri multe de COVID-19, dar cu o proporţie scăzută care ajung în spital, nu avem motiv să întrerupem activitatea şcolară

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare, precizând că, dacă vor fi cazuri multe, care vor duce la blocarea unităţilor medicale, atunci poate fi luată o măsură temporară de închidere a şcolilor.

Alexandru Rafila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu, că numărul zilnic de cazuri nu ar trebui să fie singurul criteriu care ar putea duce la închiderea şcolilor, ci proporţia persoanelor care au nevoie de îngrijiri în spital.

“Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”, a precizat Rafila, citat de news.ro.


El a menţionat că este pentru menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, dar nu cu orice preţ.

“Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a transmis ministrul Sănătăţii.

CITEŞTE ŞI: Tânăr din Gorj, la volan fără permis şi băut. Reacţia poliţiştilor


- Advertisement -spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri