Connect with us

ACTUAL

Ministrul Educației: „Masca de protecţie va fi purtată în permanenţă”

Publicat

în

După vacanța de Paște, grădinițele și școlile se redeschid miercuri.  În acest sens, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a oferit informaţii suplimentare despre regulile pe care trebuie să le respecte elevii când se vor reîntoarce în bănci.

Întrebat dacă regulile impuse de pandemia de COVID-19 se vor respecta în continuare, ministrul Educației a spus că masca de protecţie va fi purtată în timpul orei. Cât despre distanțare, ministrul a spus că trebuie respectată “în limita posibilului”, scrie Antena 3.

„Masca este de preferat să fie asigurată tot timpul. Din ceea ce am văzut în şcolile din România, aceste lucruri s-au păstrat în limita posibilului, desigur. Este iluzoriu să ne imaginăm că va fi respectată întru totul distanţa de 1 metru, dar pe de altă parte, este îmbucurător faptul că în cele mai multe situaţii, cadrele didactice atrag atenţia în permanenţă copiilor. Sigur, cu cât sunt mai mici, cu atât e mai complicat.


Trendul ratei de infectare este descrescător. Asta este îmbucurător. Dacă şi ritmul campaniei de vaccinare va fi la fel de bun, cred că pe parcursul celor aproape 8 săptămâni de şcoală, pentru că cei care încep şcoala pe 5 mai vor avea şcoală până pe 25 iunie, deci sunt aproape 8 săptămâni de şcoală, timp în care vom monitoriza atât rata de infectare, cât şi progresul campaniei de vaccinare. Dacă şi epidemiologii vor considera că se pot redeschide şcolile peste tot, fără diferenţiere, cu prezenţă fizică, va fi un element destul de important pentru sistemul de educaţie”, a spus Cîmpeanu.

Cât despre prezenţa panourile separatoare de plexiglas, Sorin Cîmpeanu a spus că acestea mai mult încurcă decât ajută.

„Nu va fi cazul în şcolile din România. Nu există obligativitatea acestor panouri de plexiglas. Sunt studii ştiinţifice care repet, ne arată, că mai mult încurcă aceste panouri de plexiglas, decât ajută. Pe de altă parte, masca de protecţie va fi purtată în permanenţă”, a precizat ministrul Educaţiei, luni seara, în cadrul Ediţiei Speciale de la Antena 3.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Mai multe străzi din Slatina, fără curent electric

Publicat

în

Consumatorii casnici de pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Văilor și Toamnei, din municipiul  Slatina, au rămas în această după-amiază fără curent electric.

Echipele de intervenție se află pe teren pentru remedierea defecțiunilor.

Timpul estimat pentru reluarea alimentării cu energie electrică este ora 22.00.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO: Patru persoane, între care o fetiţă de 4 ani, victimele unui accident rutier produs în judeţul Vâlcea

Publicat

în

Patru persoane, între care un copil în vârstă de 4 ani, au fost rănite, sâmbătă, într-un accident rutier produs în localitatea Câineni din judeţul Vâlcea. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.

“Accident rutier pe DN 7, pe raza localităţii Câineni. Sunt anunțate două autoturisme implicate, patru victime, din care un copil de 4 ani. Pompierii militari intervin cu o ambulanță SMURD, iar SAJ cu două ambulanțe. La eveniment se deplasează și forțe de la Sibiu, respectiv o ambulanță SMURD si una SAJ”, informează ISU Vâlcea.


Reprezentanţii ISU Vâlcea au mai spus că fetița are traumatism facial şi a fost preluată de SMURD Sibiu împreună cu tatăl, care a suferit politraumatisme.

SAJ Sibiu a preluat-o pe mamă, care prezintă o fractură la membru superior drept.

O alta persoană, din cealaltă mașină, a fost evaluată de SMURD Brezoi. Aceasta are excoriații, dar a refuzat transportul la spital.


CITEŞTE ŞI: Gorj: Accident cu şase victime în comuna Drăguţeşti

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Gorj: Accident cu şase victime în comuna Drăguţeşti

Publicat

în

Șase persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs în comuna Drăguțești din judeţul Gorj.

Potrivit IPJ Gorj, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, ajungând în intersecția cu satul Urechești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de către o femeie, de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu.


În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a ricoșat într o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Drăguțești.

“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto de 23 și 36 de ani, precum și a altor patru persoane, pasageri în cele trei autovehicule. Toate persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, anunţă IPJ Gorj.

Şoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.