Connect with us

ACTUAL

Militar din Craiova, arestat după ce a încercat să facă sex cu un băiat de 15 ani, racolat pe Facebook

Publicat

în

Un militar în vârstă de 51 de ani, din Ostroveni, care locuiește fără forme legale în Craiova, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de tentativă la act sexual cu un minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Potrivit IPJ Dolj, în data de 20 octombrie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, într-o locuinţă din Craiova, bărbatul ar intenţiona să întreţină raporturi sexuale cu un minor.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, unde, au fost identificaţi un bărbat de 51 de ani, din Ostroveni, care locuieşte fără forme legale în Craiova şi un minor de 15 ani, din Sadova. Cei în cauză au fost conduşi la sediul secției pentru cercetări și stabilirea situației de fapt. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, cercetările fiind preluate de către un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, Circumscripția Teritorială Craiova şi ulterior extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la act sexual cu un minor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul ar fi racolat minorul prin intermediul unei reţele de socializare, în vederea întreținerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani.

Surse din anchetă spun că băiatul este elev, acceptând propunerea militarului pentru suma de 50 de lei.

„În urma probatoriului administrat, în ziua de 22 octombrie a.c., bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, de către procurorul militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, Circumscripția Teritorială Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la act sexual cu un minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale, fiind escortat de poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În ziua de 23 octombrie a.c., bărbatul în cauză a fost prezentat Tribunalului Militar Timișoara care a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a acestuia”, a conchis reprezentanta IPJ Dolj.


CITEȘTE ȘI: Tânăr dintr-o comună din Gorj, prins în flagrant când încerca să fure bunuri dintr-un magazin

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Premierul Nicole Ciucă, după discuția privind obligativitatea certificatului verde la biserică: „Cultele au cerut ca cetățenii să poată participa la slujbe fără certificat”

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a spus joi că reprezentanții cultelor au cerut ca cetățenii să poată participa la slujbe fără certificat.

„În acest moment a fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. Este un proiect care este în dezbatere, se discută cu specialiști și sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie și să mergem în Parlament și până la sfâșitul anului să putem să avem această lege a certificatului Covid, care încă o dată se va înscrie în parametri reali a ceea ce înseamnă incidența bolii și, de asemenea, ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiazîă de teste, este o chestiune care urmează să fie dezbătută”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.


La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că decizia care urmează să fie luată în privința certificatului trebuie să fie înțeleasă și respectată de toată lumea.

„Cred că atunci când vom lua o decizie, care va fi o decizie politică, ea trebuie luată în urma unui mecanism consultativ și incluziv, adică nu trebuie să fie o decizie discreționară, trebuie să fie o decizie care să fie cunoscută, înțeleasă și respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă unul dintre elementele de bază. Nu putem discuta doar de faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că și accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a declarat Rafila.

CITEȘTE ȘI: Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Olt: Au fost montate limitatoare de viteză suplimentare, în intersecţia de la Recea (FOTO)

Publicat

în

Primăria Valea Mare şi CJ Olt au montat, joi, limitatoare de viteză suplimentare, în intersecţia de la Recea, unde a crescut numărul accidentelor produse pe fondul neacordării de prioritate.

Autorităţile au montat limitatoare şi pe drumul judeţean DJ 653, care este drumul cu prioritate, şi totodată au fost montate indicatoare pentru limitarea vitezei la 30 de kilometri pe oră.

În zonă deja există limitatoare pe drumul judeţean DJ 657 şi pe drumul comuna DC 91 B, dar acest fapt nu a dus la o scădere a numărului accidentelor rutiere.


Prezent în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la începutul săptămânii, şeful Poliţiei Rutiere Olt Cristian Tiţa declara că cel mai probabil aceasta va fi soluţia pusă în aplicare de autorităţi pentru creşterea siguranţei rutiere.

„Acolo, într-adevăr, se pare că avem o mare problemă. Producerea accidentelor rutiere o putem pune şi pe seama elementului vizibilitate. Măsurile pe care le-am luat anterior au fost modificarea semnalizării. Mă refer la indicator, schimbat din cedează trecerea în oprire. Au fost montate, pe drumul fără prioritate, acele limitatoare de viteză, dar în continuare se produc accidente rutiere. În perioada următoare, o să analizăm situaţia cu ceilalţi factori de răspundere pe acel segment şi o să încercăm să luăm şi alte măsuri pe lângă cele pe care le-am luat anterior”, declara Tiţa.

VEZI ŞI: Emisiunea “Reporter 24” din 29 noiembrie | Invitat – Cristian Tiţa, şeful Poliţiei Rutiere Olt


 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şofer din Dolj, 150 km/oră pe Centura Caracalului

Publicat

în

Un şofer din judeţul Dolj s-a ales cu o amendă usturătoare şi a rămas fără permisul de conducere după ce a fost depistat de aparatul radar, pe varianta de ocolire a municipiului Caracal, conducând un autoturism cu o viteză peste limita legală.

Potrivit poliţiştilor, maşina condusă de acesta mergea cu o viteză de 150 km/oră, pe o porţiune de 90 km/oră. Totodată, el a efectuat şi o depăşire neregulamentară.

„La data de 28 noiembrie a.c., la ora 16:09, un tânăr, de 20 de ani, din județul Dolj,  a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal – VO6G, cu viteza de 158 de km/h, într-o zonă unde viteza maximă admisă este de 90 de km/h, având un plus de 68 de km/h. De asemenea, acesta a efectuat o manevră de depășire a altui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.


El a adăugat că şoferul a fost amendat cu 1.885 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioada de 90 de zile.

CITEŞTE ŞI: Aparatul radar poate înregistra pe timpul nopţii? Ce răspund poliţiştii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.