AcasăACTUALMembrii PSD Olt au împădurit o zonă de la marginea Slatinei. Marius...

Membrii PSD Olt au împădurit o zonă de la marginea Slatinei. Marius Oprescu, Emil Moţ şi Adrian Chesnoiu, printre voluntari

spot_img

Peste 100 de social/democrați olteni de toate vârstele au participat, miercuri, la o acțiune ecologică importantă de împădurire a 0,5 ha din Slatina. Printre aceştia s-au numărat preşedintele Marius Oprescu, primarul Emil Moţ, ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, dar şi senatorii şi deputaţii PSD.

- Publicitate -

Desfășurată sub sloganul ”PSD pentru o Românie_Verde”, acțiunea a presupus plantarea a 2.000 de puieți de salcâm, în imediata apropiere a adăpostului de câini de la Sărăcești.

Evenimentul este dedicat Lunii Pădurii și face parte dintr-o campanie amplă a Partidului Social Democrat de plantare a peste 500.000 de puieți în toată țara.


„E o campanie începută de PSD la nivel naţional, “PSD pentru o Românie verde”. Astăzi a venit rândul judeţului Olt să facă această campanie. Noi am încercat să o ţinem încă de sâmbătă, dar, din păcate, vremea nefavorabilă ne-a întrerupt. Am plantat 2.000 de puieţi pe o jumătate de hectar, teren pus la dispoziţie de Primăria Slatina, iar puieţii puşi la dispoziţie de către Romsilva. Le mulţumim pe această cale atât Primăriei Slatina cât şi Romsilva pentru ajutor. O să încercăm să avem grijă de aceşti puieţi şi probabil la anul poate vom reveni să vedem cum arată. E o campanie amplă, după toată această perioadă de despădurire în România, încercăm să fim proactivi, să fim alături de mediu şi să creăm o zonă în care ulterior să putem să venim să ne relaxăm”, a declarat Marius Oprescu.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a venit la acţiune însoţit de doi dintre fiii săi, David și Alex, cărora vrea să le insufle acest spirit ecologist.

„Partea de Strehareți unde noi am fost obișnuiți de o viață să mergem, să ne petrecem timpul liber, este o zonă foarte importantă pentru noi, pentru slătineni. Noi, Primăria Slatina, deja am început să facem reabilitare pe tot ce înseamnă Pădurea Strehareți, se lucrează la amenajarea de piste de biciclete, piste de alergat și refacerea carosabilului, pentru că vrem să dăm din nou locul meritat pe care îl avea înainte de Revoluție să zic. Vrem să refacem acolo acel colț de rai care înseamnă Pădurea Strehareți. Este o primă parte, sperăm ca și la anul să ne ducem în alte zone, tot aici lângă Pădurea Strehareți, și să facem din nou să redevină un loc apreciat de slătineni. Am venit cu băieții, David și Alex, le-a plăcut foarte mult, este un prim pas și pentru ei, sper să continue, pentru că vrem să reîmpădurim mai multe zone din oraș”, a declarat Emil Moț.


La acţiune a participat şi ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, dar şi deputaţii Florin Barbu, Cătălin Grecu, Emil Albotă şi senatorul Siminica Mirea.

„Mă bucur foarte mult că organizaţia PSD Olt, condusă de preşedintele Marius Oprescu, s-a mobilizat. Avem peste 2.000 de puieţi de salcâm plantaţi, pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Slatina. Domnnul primar Emil Moţ este un susţinător al unor astfel de acţiuni şi a creării biodiversităţii. Despre asta este vorba, până la urmă, şi de punerea în valoare a unor suprafeţe de teren care stăteau neproductive. Practic, prin această plantare de astăzi se creează o barieră naturală pentru a împiedica praful să ajungă la locuitorii din zona adiacentă a municipiului Slatina”, a afirmat Chesnoiu.

CITEŞTE ŞI: KFC, restaurant de tip Drive-Thru la Slatina

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri